20 de polițiști români vor apăra străzile Parisului

20 de polițiști români pe străzile parisului

20 de poliţişti români vor participa până pe 31 ianuarie 2019, la cea de-a 15-a misiune de patrulare la Paris, ocazie cu care aceştia vor acorda sprijin poliţiştilor francezi şi vor participa alături de ei la activităţi de patrulare şi misiuni de siguranţă publică.

„Scopul misiunii este acela de a acorda sprijin şi asistenţă directă autorităţilor de resort franceze în asigurarea securităţii zonelor cu afluenţă turistică sezonieră unde se pot săvârşi fapte de natură infracţională/antisocială”, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Poliţiştii români vor participa alături de poliţiştii francezi la activităţi de patrulare şi misiuni de siguranţă publică, în uniformă, în diferite zone ale capitalei Franţei, pentru prevenirea infracţionalităţii stradale şi a faptelor antisociale.

Aceștia vor sprijini verificările efectuate de serviciile de poliţie franceze în stabilirea identităţii persoanelor implicate în comiterea de fapte de natură infracţională, depistate cu ocazia desfăşurării activităţilor de patrulare.

În misiunea din Franţa s-au deplasat poliţişti din cadrul IGPR, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratelor de poliţie judeţene Arad, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Harghita, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Tulcea şi Vâlcea, instruiţi şi pregătiţi pentru a-şi îndeplini cu succes misiunile încredinţate, mai spun oficialii IGPR.

În urmă cu două zile, la Strasbourg, în apropiere de Târgul de Crăciun, a avut loc un atac terorist dus la îndeplinire de un tânăr musulman de origine franceză. Acesta a omorât 4 persoane și a rănit alte 12, dintre care 8 se află în stare critică.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.