175.000 de euro va costa primul iluminat de Paște din Capitală

Luminiţele de Sărbători iluminatul de Sărbători

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, că iluminatul festiv de Paşti din centrul Capitalei, respectiv 1.300 de beculeţe, va costa aproximativ 175.000 de euro.

Firea a spus că banii îi va aloca din economiile făcute în ultimele luni în valoare de multe milioane de euro din mai multe contracte şi să se poate aloca ”o sumă mică şi pentru ca Bucureştiul să fie ornat frumos de Paşti”. Această tentativă, de a monta beculețe de sărbătorile pascale, este prima de a ilumina Capitala și cu ocazia acestei sărbători religioase.

”Iluminatul festiv, incluzând aici beculeţele – în jur de 1.300, manopera şi energia electrică – 175.000 de euro. Păi, un milion de euro l-am economisit de la Arena Naţională, vreo 5 milioane de la firmele de avocatură care se îmbogăţeau pe bugetul Capitalei şi multe alte zeci de milioane de euro pe care le-am economisit prin contracte cu Primăria Capitalei. Având în vedere cât de multe economii am făcut la buget în această perioadă, cred că putem să alocăm o sumă mică şi pentru ca Bucureştiul să fie ornat frumos de Paşte”, a afirmat Gabriela Firea.

Primarul general a precizat că iluminatul pentru Paşti este un proiect al Capitalei după ce mai mulţi bucureşteni au făcut o solicitare în acest sens.

”Este un proiect al Primăriei Capitalei, a fost o solicitare a mai multor cetăţeni să avem un oraş curat şi, de asemenea, înfrumuseţat şi, cu siguranţă, vom face tot ceea ce este posibil astfel încât şi costurile să fie unele reduse. Având în vedere cât de multe economii am făcut la buget în această perioadă, cred că putem să alocăm o sumă mică şi pentru ca Bucureştiul să fie ornat frumos de Paşte. (…) Am demarat curăţenia de primăvară în toate cartierele din Bucureşti. De asemenea, repararea gropilor în asfalt care au rămas după o iarnă destul de grea. Deci ne ocupăm, ca o gospodină, de casă, să fie şi curată, şi reparată şi înfrumuseţată. Iar aici, a venit această sugestie, să avem nu doar de Crăciun, ci şi de Paşte iluminat festiv, pascal, în zona centrală a Capitalei, la Universitate, la Romană, la Unirii, în Centrul Vechi. De asemenea, la Patriarhie”, a explicat primarul general.

Firea a precizat că exită deja o ofertă pentru iluminatul stradal de Paşti, arătând, totodată, că în perioada sărbătorilor va fi organizat şi un târg în care se vor desfăşura mai multe evenimente.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.