VIDEO Din ciclul „Eterna și fascinanta Românie”: Telescaunul pe orizontală

După terenul de sport în pantă construit în Bihor, o altă investiție făcută de fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, stârnește controverse: telescaunul pe orizontală. Este vorba de domeniul schiabil Vidra, care a fost gândit și fără locuri de cazare.

Este o zonă superbă în care s-au investit, începând cu 2009, peste 40 de milioane de euro, fonduri guvernamentale, prin Ministerul Turismului, condus la acea vreme de Elena Udrea. Numai că „Doreii” care au realizat proiectul au făcut-o din fața calculatorului, fără să meargă la fața locului și să studieze configurația terenului. Așa se explică amplasarea telegondolei pe… orizontală, „realizare” unică în lume.

Dar asta nu este singura „scăpare” a proiectului celui mai modern domeniu schiabil din România.

Domeniul a fost gândit pentru un turism integrat, care să cuprindă pe lângă pârtiile de schi şi locuri de cazare, restaurante, baruri, cluburi şi multe ale locuri de petrecere a timpului liber. Numai că, nimic dintre aceste lucruri nu se regăseşte în apropierea pârtiei, care se află într-o zonă izolată. Trebuie să străbaţi cinci kilometri până la primul magazin de unde îţi poţi cumpăra ceva, iar turiştii nu au în acest moment unde să se cazeze.

Telescaunul pe orizontală și cazare doar pe hârtie

telescaunul pe orizontală
Telescaunul de la Vidra a fost construit pe orizontală

În documentația care a stat la baza deciziei Ministerului Dezvoltării, primul argument pentru acest proiect a fost că „În zona există aproximativ 2.500 de locuri de cazare, iar realizarea investiției va reuși să genereze un trafic de turiști absolut necesar pentru ocuparea acestora”. În practică, lucrurile stau cu totul altfel. Cel mai apropiat punct este în stațiunea Vidra, unde singurele locuri de cazare sunt patru vile, care însumează 100 de paturi.

În această situație, salvarea poate veni de la un investitor privat. Dezvoltatorul imobiliar Blue Residence SRL a achiziționat singurul teren privat construibil din zonă, aflat la circa 300 de metri de partea superioară a domeniului schiabil Vidra-Transalpina și vrea să edifice aici două hoteluri, cu o capacitate de câteva sute de locuri de cazare  (față de necesarul de 10.000 locuri de cazare cât prevedea stadiul de fezabilitate al domeniului schiabil Vidra-Transalpina).

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.