„Raliul” preţurilor la energie umflă toate facturile

„Raliul” preţurilor la energie

Guvernanţii trebuie să explice „raliul” preţurilor la energie, la mijlocul lui ianuarie tariful fiind de 630 lei MWh, a declarat deputatul liberal Ion Ștefan.

„Preţul pentru intervalul orar 9-20 sărise de o sută de euro, în condiţiile în care pe piaţa din Ungaria este de 88 euro, iar în Cehia şi Slovacia este de 47, respectiv 57 de euro! Cine este răspunzător pentru aceste creşteri de preţuri la bursă? Nu este normal ca românii să achite ei incompetenţa unor guvernanţi PSD-ALDE teleportaţi pe funcţii care îi depăşesc”, a spus acesta.

Degringolada şi incompetenţa guvernanţilor riscă să pună la pământ un întreg sistem energetic şi sărăcesc românul, care îşi vede facturile luând-o la galop!

„Până atunci, ministrul Anton ar trebui să vină şi cu o viziune clară şi cu paşi concreţi pentru ca România să eradicheze sărăcia energetică, o temă importantă asumată de ţara noastră în contextul în care deţine preşedinţia Conferinţei Cartei Energiei.În acest moment, 12% dintre consumatorii de energie din ţara noastră beneficiază de tariful social la energie electrică, însă aproape jumătate din aceşti consumatori vulnerabili nu îşi dimensionează corect consumul şi depăşesc pragul alocat, astfel că, la final, ajung să plătească facturi mult mai mari”, mai spune depuatul.

Ceea ce se consumă peste pragul iniţial este tarifat la un preţ dublu faţă de cel clasic! După haosul creat la Complexul Energetic Oltenia, de la începutul acestui an, cineva trebuie să dea explicaţii şi, poate, chiar să vină cu o demisie pentru că este inadmisibil ca în plină iarnă o unitate a termocentralei de la Rovinari să se închidă din lipsa cărbunelui!

„Este inadmisibil să te joci cu funcţionarea unui sistem strategic, de care depind vieţile oamenilor şi activitatea a numerose societăţi comerciale din România şi să nu ţi se ”aprindă becul” că ar trebui să îţi dai demisia!”, mai spune Ion Ștefan.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.