Program de lucru prelungit la taxe și impozite, în ianuarie

Program de lucru prelungit

Direcțiile de taxe și impozite din sectoarele 2,3 și 6 vor avea program de lucru prelungit pe perioada lunii ianuarie, pentru a putea recupera zilele libere date pe 24 şi 31 decembrie 2018. De asemenea, cei de la sectorul 4 au anunțat că în cazul lor, taxele și impozitele se pot plăti în aproape 4.000 de puncte de lucru din țară.

Programul de lucru la ghişeele Direcţiei Venituri Buget Local (DVBL) din sectorul 2 se va prelungi cu câte o oră în fiecare zi, în intervalul 3 – 25 ianuarie. 24 ianuarie este zi liberă.

Astfel că, la acest sector programul prelungit este următorul: luni, miercuri, joi şi vineri – între orele 8.30 şi 15.30, iar marţi – în intervalele 8.30 – 15.30, respectiv 16.30 – 18.30.

Contribuabilii pot plăti la această primărie:

  • în numerar, prin cele 83 de ghişee informatizate ale oficiilor poştale situate pe raza municipiului Bucureşti;
  • prin mandat poştal;
  • prin intermediul serviciului Westaco Express, implementat în staţiile de benzină OMV din toată ţara;
  • prin bănci, cu ordin de plată, utilizând sistemele electronice de plăţi ale acestora (internet banking, home banking etc.);
  • plată online, cu card bancar, prin sistemul propriu de plăţi electronice, accesând site-ul DVBL sector 2 www.impozitelocale2.ro.

De asemenea, la sectorul 2 s-au montat și POS-uri pentru ca bucureștenii care deţin carduri de debit de orice fel să efectueze plăţi utilizând acest instrument de plată.

Program de lucru prelungi și la sectorul 3

Programul de lucru la ghişeele de „taxe și impozite” Sector 3 este prelungit în perioada 3 – 25 ianuarie, 24 ianuarie fiind zi liberă.

În zilele de luni, marţi şi miercuri, programul prelungit va fi în intervalul de lucru cu publicul este 8.30 – 17.30. Joi şi vineri este program normal de lucru (joi, între orele 8.30 – 18.30, iar vineri – între 8.30 şi 16.30).

Impozitele şi taxele locale pot fi achitate în următoarele modalităţi:

  • în numerar – la una dintre casieriile Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale de sector, la oficiile poştale din Bucureşti care încasează taxe şi impozite pentru DGITL Sector 3 sau la oficiile CEC de pe raza Sectorului 3;
  • plata prin card bancar, apelând la una dintre casieriile DGITL Sector 3;
  • cu ordin de plată, prin banca unde contribuabilul are cont deschis;
  • prin ghiseul.ro (Sistemul Naţional Electronic de Plată Online cu cardul bancar).

Taxe și impozite la sectorul 4

Taxele şi impozitele locale din Sectorul 4 se pot plăti în peste 4.000 de puncte din toată ţara, începând de astăzi, au anunțat reprezentanții Primăriei Sectorului 4.

Contribuabilii au la dispoziţie pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale, pe lângă sediile Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale (DGITL) Sector 4, mai multe modalităţi de plată online sau la distanţă, respectiv prin:

  • site-ul www.online.dgitl4.ro;
  • ghişeul.ro şi prin peste 3.700 de automate din reţeaua SELFPAY

Primăria Sectorului 6 a anunţat că programul la ghişeele Direcţiei de taxe şi impozite este prelungit toată luna ianuarie.

La Centrul nr. 5, situat pe bd. Drumul Taberei nr. 40, programul din ianuarie este de luni până joi între orele 7.00 – 21.00, vineri – între 7.00 şi 19.00, iar sâmbăta în intervalul 9.00 – 14.00.

La sediile centrelor din bd. Drumul Taberei nr. 18 (Orizont), şos. Virtuţii nr. 1-3, Calea Giuleşti nr. 125, programul prelungit este luni, marţi şi joi, în intervalul orar 8.30 – 17.30, miercuri – între orele 8.30 şi 18.30, iar vineri – între 8.30 şi 16.30.

Până pe 31 martie se acordă persoanelor fizice bonificaţia de 10% pentru achitarea integrală a impozitelor pentru clădiri, terenuri şi mijloace de transport, a adăugat Primăria Sectorului 6.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.