Crin Antonescu îl apără pe Dragnea: „Nu trebuie să își dea demisia după eșecul referendumului”

crin antonescu eșecul referendumului
Rudele lui Crin Antonescu au afaceri în Deltă

Eşecul referendumului de la sfârşitul săptămânii trecute nu este motiv de demitere a guvernului, nici preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu trebuie să îşi dea demisia din această cauză, a declarat fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu, în cadrul unei emisiuni televizate.

Crin Antonescu a mai declarat a votat pentru modificarea Constituţiei solicitată de semnatarii iniţiativei Coaliţiei pentru Familie şi că nu crede că s-ar fi întâmplat ceva rău dacă acest referendum ar fi fost validat.

„Unii au vorbit despre căsătoria dintre om şi capră, alţii despre căsătoria dintre femeie şi cocoş, unii au crezut că e o manevră de-a lui Dragnea. Eşecul referendumului nu e motiv de demitere a unui guvern, sunt multe alte motive pentru demitere. Din funcţia de preşedinte al unui partid, de exemplu al PSD, nu se pleacă atunci când vor opozanţii sau oamenii, ci când vrea partidul. Dragnea nu trebuie să îşi dea demisia din cauza eşecului referendumului”, a declarat Crin Antonescu, într-o intervenţie telefonică la România TV.

De asemenea, acesta a mai precizat că nu ştie cine a vândut referendumul, nu ştie cine l-a cumpărat. „Dacă ar fi trecut referendumul, nu s-ar fi întâmplat nimic rău, din punctul meu de vedere. Eu am votat pentru. Domnul Tăriceanu s-a dus la Bruxelles cu problema protocoalelor şi s-a întors cu problema referendumului. Dar nu cred că din cauza Bruxelles-ului a eşuat referendumul”, a mai spus Antonescu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.