Brokerul fugar Cristian Sima către fiica sa, la 18 ani: „După fiecare compromis gândește-te că va trebui să negociezi cu consecințele”

Sima

Scrisoarea deschisă publicată de Cristian Sima și dedicată fiicei sale, Alexandra, cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani, a primit aprecieriile și comentariile favorabile a mii de români. Scrisoarea brokerului fugar este un adevărat ghid asupra modului în care tinerii din ziua de azi se pot strecura, cu demnitate, printre greutățile și provocările societății zilelor noastre.

Iubita mea Alexandra,

Astazi implinesti 18 ani, dupa cutumele societatii in care traiesti devii majora. De astazi incepind vei raspunde pentru faptele tale.

Daca crezi ca societatea, scoala sau noi parintii te-am pregatit pentru aceasta responsabilitate, te inseli amarnic.

In acesti 18 ani, noi, parintii, prietenii parintilor, prietenii tai, societatea, media si mai ales scoala, am incercat sa-ti inducem un sistem de valori. Nu te-am intrebat daca-ti plac, nu te-am rugat sa le analizezi, doar le-am turnat subliminal, convinsi fiind, fiecare dintre noi, ca acest sistem de valori este cel ideal. De acum incolo viata iti va infirma fiecare valoare pe care noi ti-am insuflat-o. Vei ramine doar cu prejudecatile acumulate in acesti 18 ani, prejudecati care vor forma ceea ce unii numesc bun simt.

Pentru tot ceea ce am facut in ultimii 18 ani nu ne datorezi nimic. Nu datorezi nimic nici noua, nici scolii si nici vreunei tari sau organizatii. Esti datoare doar sa-ti suporti existenta viitoare, cu tot ceea ce aceasta va aduce in sufletul tau.

In general si in special in Romania, parintii isi cresc copiii cu speranta ca vor trai prin ei acele experiente memorabile ale vietii pe care nu au reusit sa le traiasca in viata lor. Eu nu vreau sa traiesc nimic prin tine, nu vreau sa realizez nimic prin tine, nu vreau nici macar sa-mi spal pacatele prin tine. Eu imi voi continua viata asa cum mi-am ales s-o traiesc iar tu vei face fata placerilor si vicisitudinilor vietii tale singura. Nu spera la ajutorul meu, el nu va veni pentru ca nu cred ca ti-ar fi benefic, iar sfaturile parintilor ia-le cu condescendenta si cu rezerva. Daca pina acum nu ai reusit sa tai definitiv cordonul ombilical, azi ar fi o zi ideala s-o faci.

Din toata educatia primita vei folosi un singur lucru, logica. Foloseste-ti logica pentru a intelege, pentru a suferi dar nu-ti folosi logica pentru a iubi. Fa numai ce ti-ar placea si ceea ce te va face sa te simti confortabila. Dupa fiecare compromis gindeste-te ca la un moment dat va trebui sa negociezi cu consecintele. Dupa fiecare esec fii suficient de entuziasta pentru a ajunge la urmatorul esec. Traieste-ti clipa si gaseste o oportunitate in fiecare clipa. Iubeste oameni si idei, nu iubi lucruri.

Nu astepta nimic de la viata, daruieste incredere tuturor si retrage-le-o in timp cite putin. Nu e important sa stii cine te va iubi dar e important sa stii pe cine iubesti. Nu conteaza daca societatea te respecta, tu respecta-ti semenii si ei te vor respecta. Nu cauta iubirea tuturor, multumeste-te cu iubirea pe care o vei primi. Definitia fericirii e sa-ti doresti ceea ce deja posezi si pentru a nu-ti dori prea multe incearca sa posezi putine lucruri, dar multe idei.

Iar cind vei fi in impas, nu uita, “miine va fi o alta zi” vorba lui Scarlett O’Hara.

Iubirea parintilor e vesnica, dar nu e un scut, nu te va apara de nimic.

Gaseste-ti un om si o idee si vei triumfa.

La multi ani, Alexandra!

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.