Crin Antonescu și Ilie Bolojan s-au aflat pentru a doua oară împreună la un eveniment public în această campanie, fiind prezenți luni la Oradea, la aniversarea celor 106 ani de la instaurarea administrației românești a municipiului.
La invitația primarului de Oradea, Florin Birta, candidatul prezidențial Crin Antonescu a participat la festivitățile organizate în amintirea intrării trupelor române în oraș, în frunte cu generalul Traian Moșoiu, în zilele de Paști ale anului 1919. „Am trăit sentimente de recunoștință și respect … Un episod al istoriei, repetat în conștiința bihorenilor de pretutindeni, care contribuie la patrimoniul cultural național al României”, a spus Crin Antonescu.
Cu prilejul evenimentului de la Oradea, președintele Ilie Bolojan a susținut un discurs în fața celor prezenți, reamintind semnificația istorică a evenimentului din 1919. „Istoria țării noastre este și o sumă de istorii mici. Pentru comunitatea română din Oradea efectele Adunării de la Alba Iulia din 1 decembrie s-au simțit abia peste câteva luni, când, în 20 aprilie 1919 – într-o zi de Paști, așa cum este și astăzi – armata română a intrat în Oradea, stabilind pacea în aceste teritorii, protejându-i pe români și introducând ordinea într-o perioadă de haos”, a subliniat președintele Bolojan. El a reamintit că România este o sumă de comunități, iar „țara nu se schimbă doar din București”, ci din miile de sate și orașe ale României.
În cadrul evenimentului public de la Oradea, Crin Antonescu și Ilie Bolojan au stat unul lângă altul, la fel ca la lansarea programului prezidențial al candidatului susținut de PSD, PNL și UDMR. Cu acea ocazie, Ilie Bolojan a vorbit despre nevoia ca viitorul președinte al României să arate înțelepciune, decență și respect față de români. „Am încredere în Crin Antonescu și am încredere că poate să fie un astfel de președinte, să ducă țara noastră înainte. Succes, Crin!”, a spus Ilie Bolojan la momentul lansării lui Crin Antonescu.
Cetățeanul TV