USR Sector 4 demontează bugetul primarului Daniel Băluță. Scădere de 15% a investițiilor

0
109

USR Sector 4 a analizat proiectul de buget pentru Sectorul 4 pe anul 2017, constatând o serie de evoluții îngrijorătoare în alocările bugetare, printre care scăderea cu 15% a fondurilor alocate pentru investiții.

Bugetul total de investiții din proiectul de buget pentru 2017 este cu 15% (-23 milioane de lei) mai mic decât cel din 2016, în contextul în care bugetul total a crescut. Pe de altă parte, și bugetul pentru spațiile verzi este în creștere cu 81% (+27 milioane de lei) față de 2016, în contextul în care suprafața spațiilor verzi scade, remarcă USR Sector 4. În plus, bugetul pentru salubrizare este în creștere cu 114% (+42 milioane de lei) fată de anul precedent, în contextul în care a fost preluată ridicarea gunoiului de catre Primărie.

„USR Sector 4 consideră ca fiind necesare:

– alocarea a cel puțin 15 milioane de lei nu pentru cheltuieli curente la spațiile verzi, ci pentru exproprieri de zone care au fost odinioară spații verzi, pentru a crea parcuri care să corecteze urbanismul haotic al ultimelor decenii în zona sud a cartierului Berceni;

– cultivarea unor plante perene în spațiile verzi publice;

– încurajarea creării de grădini urbane în jurul blocurilor de locuințe sau în curțile unităților de învățământ;

– implementarea unui sistem de platforme subterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere;

– amplasarea unor stații de compost pentru deșeuri menajere;

– crearea a cel puțin un centru de colectare prin aport voluntar (hârtie/carton, plastic, sticla, DEEE, textile etc.);

– elaborarea unui studiu care sa determine acțiunile necesare atingerii unui grad de colectare selectivă de 50% în 2020;

– crearea unei echipe în cadrul Primăriei pentru a identifica noi surse de finanțare a bugetului local;

– un studiu de oportunitate pentru revitalizarea platformei industriale IMGB, prin concentrarea unor huburi creative;

– facilități la taxele locale pentru a stimula firmele să se stabilească în Sectorul 4;

– susținerea micilor afaceri prin crearea de incubatoare de afaceri”, se arată într-un comunicat dat publicității.

USR Sector 4 va transforma aceste propuneri în amendamente la proiectul de buget pentru 2017, pe care le va susține în ședința Consiliului Local din 31 martie în care va fi votat bugetul.

LĂSAȚI UN MESAJ


*