Veselie în Sectorul 2. Taxa pe habitat a fost suspendată de Tribunalul București, anunță USR

Taxa pe habitat a fost suspendată

Taxa pe habitat a fost suspendată de  Tribunalul București, anunță USR într-un comunicat. Consilierii locali ai USR au atacat în instanță taxa instituită în cuantum de 159 de lei/persoană/lună instituită de Consiliul Local al Sectorului 2, controlat de primarul PSD Mihai Mugur Toader.

În prezent, bucureștenii din sectoarele 1 și 3 au taxă zero pentru la gunoi. „Este o decizie corectă și necesară pentru locuitorii din sectorul 2. Pentru foarte multe familii, o astfel de taxă ar fi fost imposibil de plătit. Nivelul stabilit era prea mare în raport cu veniturile și mai ales în raport cu serviciile pe care le oferă Primăria. Mă bucur că instanța a făcut dreptate și sper ca administrația locală să renunțe la încercările de a mai pune poveri nejustificate pe urmerii oamenilor”, a declarat Adrian Alexandru, consilier local USR Sector 2, referindu-se la faptul că taxa pe habitat a fost suspendată.

Taxa pe habitat a fost suspendată. Se așteaptă licitația pentru salubrizare

Contractul curent pentru servicii de salubrizare în Sectorul 2 a fost semnat cu Supercom S.A. în 1999 de către Primăria Municipiului București, cu o valabilitate de cinci ani.

Prin decizia nr. 58 din 13 noiembrie 2009, Consiliul Concurenței a solicitat organizarea unei licitații publice, în condițiile în care, prin prelungirea contractului după 2004, societatea contractantă era avantajată și, implicit, era împiedicată concurența și încălcată legea în vigoare.

Prin sentinţa civilă nr. 2774 din 28 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a obligat Primăria Sectorului 2 să elaboreze în termen de o lună caietul de sarcini. Primăria Sectorului 2 a făcut recurs, întârziind elaborarea şi adoptarea caietului de sarcini.

Consilierii USR sector 2 solicită adoptarea cât mai rapidă a caietului de sarcini și începerea licitației pentru desemnarea operatorului de salubritate în Sectorul 2, potrivit comunicatului citat. Până una-alta, taxa pe habitat a fost suspendată.

LĂSAȚI UN MESAJ

*