Sentință așteptată în dosarul în care Sebastian Ghiță este acuzat că l-a mituit pe Iulian Bădescu

Sebastian Ghiţă nu mai candidează Victorie pentru Ghiță procesul lui Sebastian Ghiță Sebastian Ghiţă a primit azil politic în Serbia Asesoft

Magistrații Curții Supreme ar putea pronunța, luni, sentința în primă instanță în dosarul privind finanțarea ilegală a clubului Asesoft Ploiești, în care fostul deputat Sebastian Ghiță este acuzat că l-ar fi mituit pe fostul primar al municipiului Ploiești Iulian Bădescu.

La ultimul termen al procesului din 19 septembrie, un procuror de la DNA a cerut condamnarea lui Ghiță la o pedeapsă maximă cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani. Cea mai gravă infracțiune este spălarea de bani, care are un maxim de 10 ani închisoare în Legea 656/2002, potrivit Agerpres.

De asemenea, procurorul a cerut o pedeapsă maximă și pentru Iulian Bădescu, acuzat de luare de mită și abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit.

În plus, reprezentantul DNA a solicitat magistraților obligarea celor doi inculpați la plata în solidar a sumei de 1,5 milioane lei către Primăria Ploiești, dar și confiscarea sumelor de 1,1 milioane lei de la Ghiță și peste 900.000 lei de la Bădescu.

„Vă solicităm să dispuneți condamnarea celor doi inculpați. Legea penală favorabilă este cea veche. Vă rog să dispuneți condamnarea la pedeapsa închisorii, orientat spre maximul prevăzut de lege. Inculpatul Iulian Bădescu mai are o condamnare pentru fapte similare, este adevărat că nu este definitivă. Pentru Sebastian Ghiță situația este notorie cu privire la comportamentul acestuia. El s-a sustras cercetărilor și răspunderii penale. Vă solicităm să dispuneți obligarea în solidar a celor doi inculpați la plata sumei de 1,5 milioane lei către municipiul Ploiești, precum și confiscarea de la Iulian Bădescu a peste 900.000 lei și de la Sebastian Ghiță — 1,1 milioane lei, obiect al infracțiunii de spălare de bani. Solicităm menținerea sechestrului instituit în cursul urmăririi penale”, a spus procurorul în sala de judecată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiță, a acordat ilegal clubului CSU Asesoft Ploiești — controlat de Ghiță — o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei. Finanțarea a avut loc în contextul unei selecții de proiecte privind programul ‘Promovarea sportului de performanță’, organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, aflat sub autoritatea Consiliului Local Ploiești.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.