România, convocată la Bruxelles pentru poluare. Ministrul Mediului: responsabilitatea e a primarilor

0
146
Graţiela Gavrilescu

Ministrul Mediului din România, Graţiela Gavrilescu, spune că statele convocate de Comisia Europeană la Bruxelles pe tema calităţităţii aerului, inclusiv România, nu au altă soluţie decât aceea de a se conforma. Ea a precizat că, potrivit legii, responsabilitatea calităţii aerului le aparţine primarilor.

„Potrivit legii, responsabilitatea calităţii aerului le revine, direct, primarilor, Ministerului Mediului revenindu-i doar cele ce privesc reglementarea şi monitorizarea acesteia. Din această perspectivă, am avut întâlniri şi am purtat corespondenţă oficială cu edilii marilor aglomerări urbane şi i-am invitat să ne unim eforturile pentru binele sănătăţii locuitorilor din oraşele dumnealor şi pentru evitarea situaţiei ca României să i se impună sancţiuni de către CE”, a declarat pentru Mediafax ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

În acest sens, ministrul spune că a avut întâlniri şi a purtat corespondenţe cu primarii marilor aglomerări urbane. „I-am invitat să ne unim eforturile pentru binele sănătăţii locuitorilor din oraşele dumnealor şi pentru evitarea situaţiei ca României să i se impună sancţiuni de către CE. Chiar la începutul săptămânii trecute, am avut o astfel de întâlnire de lucru, la sediul Ministerului, cu doamna Gabriela Firea, primarul General al Capitalei, la care au participat şi specialiştii noştri şi cei din Primărie, o întâlnire foarte bună, in care am stabilit ţinte, priorităţi şi termene concrete pentru investiţii şi proiecte ce vor avea ca efect reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi îmbunătăţirea calităţii aerului. (…) Am credinţa că voi primi semnale pozitive şi de la Consiliul Judeţean Braşov- Primăria Braşov şi că, în sfârşit, şi Primăria Iaşi se va conforma în ceea ce priveşte elaborarea Planului de calitate a aerului şi a punerii în aplicare a acestuia, pentru că nu e de glumă”, a mai declarat Graţiela Gavrilescu.

Ministrul susţine că reuniunea programată pentru 30 ianuarie, la Bruxelles, pe tema calităţii aerului, unde au fost convocaţi miniştrii Mediului din nouă ţări europene, inclusiv din România, este binevenită. „Vom putea prezenta progresele făcute de România şi termenele realiste pe care ni le putem asuma şi sunt sigură că dacă şi primarii vor înţelege că situaţia este extrem de serioasă şi că, aşa cum aţi observat, dacă nici state membre cu vechime în UE, ca Germania, Spania, Franţa, Italia, nu sunt <iertate>, altă soluţie decât aceea de a ne conforma nu avem”, susţine Gavrilescu.

LĂSAȚI UN MESAJ


*