Transport în comun pe apă la Timișoara. Nicolae Robu a inaugurat cursele regulate cu vaporașe pe Bega

vaporașe pe Bega

Primarul Nicolae Robu a inaugurat joi dimineață cursele regulate cu vaporașe pe Bega, iar Timișoara devine astfel primul oraş din România care are cinci moduri de transport public: tramvai, autobuz, troleibuz, bicicletă şi vaporaş.

Potrivit reprezentanţilor Societăţii de Transport Public Timişoara (STPT), trei vaporaşe vor circula, de luni până vineri, de-a lungul canalului Bega, în intervalul 7,30 – 18,00, între cele nouă staţii aflate pe maluri. Alte patru vaporaşe pe Bega vor rămâne de rezervă.

„Este foarte rentabil, pentru că o cursă completă, de la un capăt la altul, consumă patru litri de motorină, aproximativ costurile sunt de 20 de lei pentru o cursă completă, eu cred că e foarte rentabil”, a spus primarul Nicolae Robu.

Preţul unui bilet este de un leu, însă timişorenii care au gratuităţi la transportul în comun vor avea şi pe vaporaşe. Tichetele vor putea fi cumpărate de la chioşcuri, dar şi direct pe ambarcaţiuni, de la un angajat taxator. Programul de circulaţie se găseşte pe site-ul STPT, dar este afişat şi în staţii.

La sfârşit de săptămână, vaporaşele vor avea program de plimbare, nu de transport public în comun. Aceste vaporaşele pe Bega au câte 50 de locuri, aer condiţionat şi sunt dotate cu veste de salvare. Circulă cu cel mult 12 kilometri pe oră, iar în dreptul podurilor viteza va fi redusă la doar 5 kilometri pe oră. Un traseu complet durează aproximativ o oră, din zona Solventul şi până la Uzina de Apă.

Vaporaşele au început să circule pe Bega din 3 august, de Ziua Timişoarei, după ce reprezentanţii Primăriei au primit toate avizele pentru a putea lansa vapoarele la apă. De atunci, timişorenii s-au putut plimba zilnic cu vaporaşele, însă doar în regim de agrement, în zona centrală a oraşului.

Vaporaşele, şapte la număr, au fost achiziţionate de Primăria Timişoara în cadrul proiectului european în urma căruia au fost reabilitate malurile Canalului Bega. Ambarcaţiunile au costat aproximativ două milioane de euro, bani proveniţi de la bugetul local.

Pornirea transportului public pe apă, la Timişoara, a întâmpinat o mulţime de probleme legate de legislaţie. Nou înfiinţata Regie Autonomă de Administrare a Căii Navigabile Canalul Bega gestionează activitatea fluvială pe sectorul de Timişoara al canalului.

CITEȘTE și Edilul din Timișoara, Nicolae Robu, vrea să sesizeze Comisia Europeană pentru Canalul Bega

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.