VIDEO Klaus Iohannis acuză: „guvernanţii au preferat o hărmălaie populistă şi o jalnică ţopăială legislativă”

„Guvernanţii au preferat o hărmălaie populistă şi o jalnică ţopăială legislativă şi administrativă”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis miercuri la Iaşi, alături de primarul Mihai Chirica.

„Din păcate, la 160 de ani de la momentul pe care îl sărbătorim astăzi, în locul unirii în jurul interesului naţional şi al integrării depline în Europa, guvernanţii au preferat o hărmălaie populistă şi o jalnică ţopăială legislativă şi administrativă. În locul unei viziuni coerente, care să asigure României o dezvoltare sustenabilă, actualii guvernanţi periclitează viitorul ţării printr-o avalanşă de măsuri cu efecte care se arată dezastruoase. România nu merită asemenea politicieni lipsiţi de responsabilitate faţă de ţară”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri, la Iaşi, la la evenimentul organizat cu prilejul declarării Municipiului Iaşi „Capitală Istorică a României”, la Palatul Culturii din Iaşi.

Klaus Iohanni acuză și a adăugat că Iaşiul nu merită să ajungă un oraş „al investiţiilor mereu promise şi amânate”. ”Nici Iaşiul, cu moştenirea sa istorică, nu merită să ajungă un oraş al investiţiilor mereu promise şi amânate, mai ales că vorbim despre proiecte vitale, precum autostrada ori spitalul regional. Unirea din urmă cu 160 de ani ne obligă să facem totul pentru a reda speranţa românilor într-un viitor în care ţara să fie bine guvernată, iar cetăţenii respectaţi”, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis acuză. Cine a mai participat la reuniune

La ceremonie au mai participat liderul PNL, Ludovic Orban, alături de alţi reprezentanţi ai partidului, liderul Pro România, Victor Ponta, liderul partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, fostul premier al Moldovei Iurie Leancă, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei IPS Teofan, procurorul general Augustin Lazăr. Înainte de ceremonie, preşedintele Klaus Iohannis a mers la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde a depus o coroană de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. La poarta lăcaşului de cult, şeful statului a fost aşteptat de zeci de oameni, care I-au aplaudat şi i-au scandat numele.

După ce a coborât din maşină, Klaus Iohannis s-a dus să dea mâna cu oamenii, unul dintre aceştia spunându-i: „Vă rog să fiţi un pic mai puternic cu ăştia de la putere”. La ieşirea din biserică, oamenii i-au scandat din nou numele, iar o femeie a strigat, în timp ce şeful statului urca în maşină: „Vrem autostrăzi, nu borfaşi pe străzi”.

După festivitate, preşedintele s-a întreţinut timp de câteva minute cu cei prezenţi, discutând cu Ludovic Orban şi cu alţi lideri liberali, apoi a urcat în turnul Palatului Culturii, însoţit de primarul Mihai Chirica.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.