Fostul primar Traian Băsescu spune că Laura Codruța Kovesi l-a menajat pe Liviu Dragnea în Dosarul Referendumul

Fostul primar general Traian Băsescu a declarat luni seara, la TVR, că Liviu Dragnea a fost „menajat” de Laura Codruţa Kovesi şi că fosta şefă al DNA a fost „plină de bunăvoinţă”, motiv pentru care preşedintele PSD a scăpat cu o condamnare cu suspendare în Dosarul Referendumul.

„Părerea mea este că Dragnea n-a vrut niciodată să dea o lege a amnistiei sau o graţiere. N-a vrut. Tocmai datorită legăturilor lui cu sistemul. El este prieten cu Coldea, cu Kovesi, cu… El a fost condamnat cu suspendare în dosarul Referendumului pentru că a fost plină de bunăvoinţă Kovesi. Sunt probe că s-au furat peste două milioane de voturi. Eu am parte din aceste probe” a afirmat Traian Băsescu luni, la TVR.

În momentul în care i s-a spus de către moderator că informaţiile pe acest subiect nu se regăsesc în decizia de condamnare, Băsescu a replicat: „Nu, pentru că procurorii n-au pus toată grozăvia furtului de la referendum în dosare, să fim clari!”. El a susţinut că judecătorii care au dispus sentinţa cu suspendare în cazul preşedintelui PSD nu au dat o decizie „cu dedicaţie”, ci au judecat pe probele depuse de procurori la dosar.

„Dragnea a avut un tratament preferenţial. El trebuia să ia ani grei de puşcărie pentru Dosarul Referendumul ” a susţinut Băsescu. Fostul şef al statului a spus că preşedinţii de secţii de votare de la referendumul pentru suspendarea sa au fost coordonaţi de Liviu Dragnea şi că, dacă dosarul ar fi fost instrumentat „cum trebuie”, sute dintre aceştia ar fi fost condamnaţi pentru fraudă.

„Dacă DNA-ul făcea dosarul cum trebuie, cu toate probele pe care le aveau, erau sute de şefi de secţii de votare care trebuiau băgaţi în puşcărie. Dragnea a fost menajat de către Kovesi” a mai afirmat Traian Băsescu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.