Guvernul Dăncilă sabotează europenizarea Republicii Moldova

europenizarea Republicii Moldova unirea cu Moldova
Participanții la marș le-au cerut candidaților la Președinție să includă între obiective unirea cu Moldova
Guvernul Dăncilă sabotează europenizarea Republicii Moldova, prin personaje cheie care leagă cele două pertide principale din aceste țări, este de părere deputatul liberal Matei Dobrovie. 
România a blocat un raport critic la adresa derapajelor anti-democratice ale puterii de la Chişinău, care urma să fie adoptat de Consiliul Afaceri Externe al UE. Frăţia PSD-PDM funcţionează ca unsă pe axa România – Republica Moldova împotriva democraţiei şi a statului de drept.
„Guvernul PSD-ALDE a fost din nou lobby-stul de serviciu al oligarhului Vlad Plahotniuc la nivel înalt la Bruxelles, blocând o declaraţie comună a statelor UE care exprimă îngrijorări în ceea ce priveşte slăbirea democraţiei în Republica Moldova, condamnă invalidarea alegerilor pentru Primăria Chişinău şi cere ca alegerile parlamentare din februarie să se desfăşoare conform standardelor internaţionale, respectând principiile democratice şi asigurând un proces credibil, transparent şi cuprinzător”, spune liberalul.
Potrivit lui, Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă continuă să susţine binomul Plahotniuc-Dodon, în loc să se poziţioneze alături de cetăţenii moldoveni şi împotriva oligarhilor şi pro-ruşilor care au acaparat instituţiile din Republica Moldova.
„Prin acest sabotaj, Guvernul Dăncilă îndepărtează acea parte a populaţiei din Republica Moldova care este pro-UE şi pro-România. Respectarea principiilor democratice şi europenizarea în Republica Moldova sunt singurele modalităţi prin care cetăţenii pot fi cu adevărat apăraţi. Oferirea de asistenţă financiară şi sprijin politic de către România, necondiţionate de reforme, rezolvă doar probleme punctuale şi menţin status quo-ul oligarhic corupt. Blocarea concluziilor critice ale Consiliului UE reprezintă de fapt o manifestare directă a frăţiei PSD-PDM”, susţine deputatul afiliat Grupului parlamentar al PNL, Matei Dobrovie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.