Curtea de Conturi: Robert Negoiţă şi Andrei Chiliman, plăţi nejustificate către Rosal şi Romprest

Primăria Sectorului 1 şi a Sectorului 3 au făcut, în mandatele lui Andrei Chiliman, respectiv Robert Negoiţă, plăţi nejustificate de 57 milioane de euro către firmele de salubrizare, dezvăluie un raport al Curţii de Conturi.

Potrivit documentului, beneficiarii au fost firmele Rosal şi Romprest, al cărei nume se regăseşte şi într-un uriaş dosar de evaziune şi spălare de bani unde prejudiciul pentru stat a fost calculat la 4,5 milioane de euro.

Inspectorii Curţii de Conturi susţin că Primăria Sectorului 1 nu a respectat indicii de preţ din contractul iniţial iar Primăria Sectorului 3 a venit cu modificări asupra contractului fără a cere aprobarea consiliulor locale. Plăţile suspecte au fost făcute în timpul mandatelor lui Andrei Chiliman şi al lui Robert Negoiţă. Acesta din urmă spune însă că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase şi că Primăria Sectorului 3 nu a făcut nimic greşit şi că la mijloc ar fi o interpretare diferită a legii. Mai exact, Primaria ar fi decis ca firma de salubrizare să treacă mai des cu maşinile pentru a ridica gunoiul, ceea ce a urcat tariful.

Consilierii locali de la Uniunea Salvaţi Bucureştiul îi cer însă să publice documente care să ateste frecvenţa cu care treceau maşinile pe stradă, pentru a verifica daca nu cumva se plătea pentru cinci treceri pe săptămână când de fapt se făceau doar două, relatează Digi 24.

Cele două primării au primit termen până la finele lunii iulie pentru a recupera cele aproape 60 milioane de euro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.