Cu o întârziere de zece ani, încep lucrările la Șoseaua Fabrica de Glucoză. Câți bani va lua Cristian Burci

Fabrica de glucoza
Largirea soselei „Fabrica de glucoza” este esentiala pentru autoistrada A3

La zece ani după ce Consiliul Geneneral al Municipiului București a adoptat prima hotărâre în acest sens, Primăria Capitalei a semnat contractul pentru lucrările de modernizare a Șoselei Fabrica de Glucoză. Primarul general Gabriela Firea a semnat joi contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Executantul acestui obiectiv de investiții este Asocierea Straco Grup SRL — SC Tracon SRL (lider de asociere) — SC Primacons Group SRL, precizează PMB.

„Conform contractului, lucrările presupun lărgirea Șoselei Fabrica de Glucoză între Calea Floreasca și Șoseaua Petricani, de la o bandă pe sens la câte două benzi pe fiecare sens și reconfigurarea intersecției cu str. Barbu Văcărescu, pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație la intrarea în București de pe autostrada A3”, a adăugat Primăria.

Durata de execuție este de 18 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea contractului este de 48.228.719.48 lei. „Lucrările care vor fi executate în cadrul acestui contract sunt: lărgirea la patru benzi a 1,8 km de stradă, câte două benzi pe sens de câte 3,5 m, realizarea trotuarelor cu o lățime de 4,5 m; reconfigurarea intersecțiilor pe care Șoseaua Fabrica de Glucoză le traversează și racordarea la viitoarea intersecție cu sens giratoriu a autostrăzii A3 București-Ploiești-Brașov; asigurarea scurgerii apelor pluviale prin realizarea unei canalizări pluviale precum și prin repoziționarea gurilor de scurgere existente; reamenajarea spațiilor verzi; modernizarea iluminatului stradal”, se mai arată în comunicatul Municipalității.

Fabrica de Glucoză, prilej de campanie pentru Oprescu și Sava

În 2010, Consiliul General al Municipiului București a aprobat prima hotărâre privind culoarul de exproprieri pe Șoseaua Fabrica de Glucoză şi despăgubirile – 163 milioane de lei, însă legea s-a modificat şi această hotărâre trebuia reaprobată în 2014.

Primăria a redus această sumă la 60 milioane de lei, însă proiectul nu a mai fost aprobat din cauza scandalului dintre partidele politice din CGMB. În 2015, primarul general de la acea vreme, Sorin Oprescu, dădea vina pe Ministerul Transporturilor.

Oprescu spunea că Municipalitatea nu are nici o vină că Ministerul Transporturilor nu face bucata din autostrada A3 dintre Centură Capitalei şi Bucureşti. La rândul lui, Ioan Rus, ministrul Transporturilor atunci, declara, din contră, că ministerul stă cu această lucrare după Primăria Capitalei, deoarece încă nu s-au hotărât pe unde să între autostrada în Bucureşti.

Un an mai târziu, primarul interimar Răzvan Sava a dat dispozițiile de expropriere pentru terenurile afectate de Pasajul Ciurel și de lărgirea străzii Fabrica de Glucoză. Printre cei care vor încasa sume importante se numără şi mogulul Cristian Burci.

La Șoseaua Fabrica de Glucoză, cele mai mari sume sunt primite de Editura Adevărul, deţinută de Cristian Burci, care va primi pentru 2.150 mp de teren și construcții circa 8,2 milioane de lei, şi Dumitrescu Tanţi Virginica și Ciorobea Adrian, care încasează pentru circa 8.000 mp de teren aproximativ 18 milioane de lei.

CITEȘTE și Încep exproprierile pentru Fabrica de Glucoză şi Pasajul Ciurel. Câţi bani va încasa Cristian Burci

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.