Autoritățile caută disperate soluții pentru criza de la Pașapoarte. Prefectul bagă autobuz din Pipera în Amzei

Pașapoarte
Sursa foto: MAI

Asaltate de un val de critici, și pe bună dreptate, autoritățile caută disperate soluții pentru criza de la Pașapoarte, în încercarea de a mai domoli cozile interminabile care se formează zi de zi în ultimele două luni.

Paşapoartele simple temporare sunt eliberate, începând de joi, şi la ghişeele din sediul Direcţiei Generale de Paşapoarte din Piaţa Amzei, unde până acum erau eliberate doar paşapoartele electronice.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că a fost solicitată de la Imprimeria Naţională o imprimantă specială pentru sediul din Piaţa Amzei la care să se poată tipări paşapoartele simple temporare. Paşapoartele simple temporare se puteau elibera până în prezent doar la trei ghişee din sediul din Pipera.

Potrivit MAI, miercuri după-amiază, la sediul din Pipera erau în aşteptare 448 de cereri, în timp ce la sediul din Piaţa Amzei erau doar zece persoane, astfel că miercuri au fost puse la dispoziţie mai multe mijloace de transport care să îi ducă pe oameni în Piaţa Amzei.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a declarat miercuri că la sediul din Pipera, unde se eliberează paşapoarte pentru cetăţenii din Bucureşti şi din Ilfov, se creează aglomeraţie şi din cauza faptului că mulţi cetăţeni, inclusiv din alte judeţe, nu merg şi la celelalte puncte de lucru din Bucureşti, respectiv Piaţa Amzei nr. 13, Sector 1; str. Ion Ţuculescu nr. 42, Sector 3; str. Străduinţei nr. 1, Sector 4 şi str. Virtuţii nr. 1-3, Sector 6.

”Într-o zi normală de lucru, în sediul din Pipera se prelucrează aproximativ 600 de cereri, în timp ce într-un sediu de sector se prelucrează puţin peste 100 de cereri”, a subliniat Monica Dajbog la finalul întâlnirii ministrului Carmen Dan cu şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte şi cu prefectul Capitalei.

Încă din luna iunie, la serviciile pentru eliberarea paşapoartelor din întreaga ţară se formează cozi de zeci, chiar sute de persoane, multe dintre acestea reclamând organizarea defectuoasă şi birocraţia care ar fi principalele cauze ale acestei situaţii. Carmen Dan anunţaase deja, luni, că a iniţiat un proiect de modificare a legii pentru prelungirea valabilităţii paşaportului de la cinci la 10 ani pentru persoanele cu vârste de peste 25 de ani.

Shuttle din Pipera în Piața Amzei

Tot începând de joi, Prefectura Bucureşti va pune la dispoziţie un autocar care să îi transporte pe oameni de la punctul de lucru pentru eliberarea paşapoartelor din Pipera la cel din Piața Amzei, a declarat pentru News.ro prefectul Adrian Petcu.

Joi dimineaţă, la 8,30, ora de începere a programului Serviciului pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor din Pipera, în faţa sediului va exista un autocar care să îi ducă pe cei veniţi să-şi depună actele la punctul de lucru din Piaţa Amzei, unde nu este deloc aglomerat, spre deosebire de sediul din Pipera, unde cozile sunt interminabile.

Întrebat cât timp va fi valabilă această măsură, prefectul a spus: „Atât timp cât va fi nevoie”. Prefectura a oferit şi miercuri posibilitatea de a-i duce pe cetăţeni la punctul de lucru al Serviciului pentru Eliberarea Paşapoartelor de la Piaţa Amzei, punând la dispoziţia lor câteva autoturisme.

Direcția Pașapoarte se mută în Plaza România

Noul sediu al Direcţiei de Paşapoarte va funcţiona, începând de luni, în centrul comercial Plaza România şi va prelua activitatea a trei puncte de lucru din Bucureşti, urmând să rămână deschise ghişeele din Pipera şi din Piaţa Amzei, a anunţat Monica Dajbog.

Sediile de eliberare a paşapoartelor din strada Ion Ţuculescu nr. 42, Sector 3, strada Străduinţei nr. 1, Sector 4 şi strada Virtuţii nr. 1-3, Sector 6 vor mai funcţiona doar până vineri, iar de luni se vor muta în mall-ul Plaza România. ”Aceste sedii funcţionează în regim normal până vineri inclusiv. Ulterior, activitatea serviciilor va fi preluată de sediul nou, deschis într-un complex comercial din Capitală. Data estimată pentru inaugurare este 21 august. Vor rămâne deschise ghişeele din Pipera şi din Piaţa Amzei”, a spus Monica Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al MAI a precizat că în noul centru vor funcţiona 20 de ghişee, cetăţenii având posibilitatea de a plăti taxele la oficiile bancare şi poştale atât în centrul comercial, cât şi în apropierea lui.

Fostul ministru de Interne, Dragoş Tudorache, spunea anul trecut că Serviciul de paşapoarte din Pipera va fi mutat în mall-ul Plaza România până pe 30 ianuarie, decizie luată după ce pe internet circulaseră poze cu sute de persoane care stăteau la coadă în faţa clădirii în care se află serviciile pentru paşapoarte şi cel pentru înmatriculări şi permise de conducere. Decizia a fost însă amânată.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.