Anunţul ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu: Delta Văcăreşti are în sfârşit administrator

Administrația Parcul Natural Văcărești (APNV) a devenit oficial, începând de luni, administratorul Deltei Văcărești, într-un parteneriat semnat cu Primăria Capitalei, a anunțat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

„În 2015 a fost aprobată o HG prin care Lacul Văcărești era desemnat parc natural. Bineînțeles că procedurile au fost îngreunate și undeva, anul trecut, spre sfârșit, a fost într-adevăr semnat definitiv actul legislativ prin care această zonă este desemnată total, cu subiect și predicat, Parcul Natural Văcărești. Vă anunț că, astăzi, am semnat contractul de atribuire în administrarea Asociației Parcul Natural Văcărești, care vine în parteneriat cu Primăria Capitalei. Ar trebui să le spun tuturor românilor și bucureștenilor că au parte de cel mai mare parc natural urban din România și cel mai mare parc natural urban din Europa continentală. Consider că primăria Capitalei a făcut, într-adevăr, un lucru extraordinar prin semnarea unui parteneriat cu Asociația Parcul Natural Văcărești”, a spus Graţiela Gavrilescu la Antena 3.

Anul trecut, în luna mai, acumularea Văcărești a fost declarată, prin Hotărâre a Guvernului, parc natural, instituindu-se, astfel, regimul de arie naturală protejată. În acel moment, ecologizarea Parcului Natural Văcărești cade în sarcina Administrației Naționale Apele Române (ANAR), ale cărei echipe au demarat acțiunile specifice pe întregul areal, după cum anunța ministerul de resort. La începutul lunii decembrie, ministrul Mediului de la acea vreme, Cristiana Pașca Palmer, a anunțat începerea procedurilor de atribuire în administrare a 11 arii naturale protejate, printre care și Parcul Natural Văcărești. Astfel, toți cei care voiau să depună proiecte pentru administrarea arealului respectiv aveau la dispoziție 30 de zile, iar documentele solicitate erau disponibile pe site-ul Ministerului Mediului.

În decembrie 2016, consilierii generali ai Capitalei au fost de acord, în unanimitate, cu un protocol de colaborare între Primăria Capitalei și Asociația Parcul Natural Văcărești privind administrarea comună a ariei naturale Văcărești. Asociația este responsabilă cu elaborarea și procedura necesară pentru administrarea parcului. De asemenea, va trebui să inițieze și să deruleze procedurile științifice pentru elaborarea planului de management, respectiv să organizeze și implementeze activități din domeniile cercetare științifică, educație ecologică, conservarea naturii, turism, dar și să propună Primăriei proiecte vizând parcul.

Parcul natural Văcărești se întinde pe o suprafață de 186 de hectare, iar în ultimii 22 de ani în acest areal s-a format un ecosistem acvatic cu întinderi de mlaștini, ochiuri de apă, stufăriș, perdele de trestie și stuf. Totodată, în zonă au fost identificate specii din mai multe grupe, respectiv: mamifere, păsări, reptile și amfibieni, faună piscicolă cu peste 90 de specii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.