ANM a publicat prognoza meteo pentru intervalul martie-mai. Cum va fi vremea la primăvară

prognoza meteo

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a publicat duminică prognoza meteo valabilă pentru intervalul martie – mai, fiind estimată o vreme cu temperaturi, în general, apropiate de normele climatologice, însă cu precipitaţii excedentare în majoritatea regiunilor.

Potrivit prognozei ANM, în prima lună de primăvară din acest an, temperatura medie lunară a aerului va fi apropiată de norma climatologică, în sudul, sud-estul şi local în vestul ţării şi se va situa sub normal în restul teritoriului. Măsurătorile de specialitate arată că media multianuală lunară pentru luna martie este de 3,5 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981-2010.

În ceea ce priveşte valorile termice medii, prognoza meteo precizează că, în perioada analizată, vor fi valori medii de temperatură între -1 şi 5 grade Celsius în Moldova, între zero şi 5 grade Celsius în Transilvania, de până la 6 grade Celsius în Dobrogea, Muntenia şi Crişana, respectiv de până la 7 grade Celsius, în Banat şi Oltenia.

În acelaşi timp, precipitaţiile totale lunare se anunţă excedentare în cea mai mare parte a ţării, deci peste norma de 38,3 l/mp, iar cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Maramureş – de până la 60 l/mp, Oltenia (până la 59 l/mp), Crişana şi Transilvania (până la 54 l/mp). Cele mai scăzute cantităţi de precipitaţii sunt prognozate în Dobrogea – de până la 39 l/mp, şi Moldova (până la 36 l/mp), se arată în prognoza meteo.

În aprilie, temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de normal în regiunile sudice şi estice şi se vor situa sub mediile climatologice în restul ţării. Media multianuală valabilă pentru luna aprilie este de 9,3 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei (între 5 şi 11 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Muntenia, Oltenia şi Banat, de până la 12 grade Celsius.

În aceeaşi lună, precipitaţiile totale lunare vor fi, în general, excedentare în toate regiunile. Media precipitaţiilor pentru luna aprilie este stabilită la 51,3 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Banat (până la 78 l/mp), Oltenia (75 l/mp) şi Transilvania (până la 70 l/mp). Pe de altă parte, în Dobrogea se vor consemna precipitaţii între 14 şi 40 l/mp, iar în Moldova între 38 şi 57 l/mp.

Potrivit ANM, în luna mai, temperaturile medii vor avea valori apropiate de media climatologică în sud, sud-est şi local în vest, respectiv sub normal în celelalte zone. Media valorilor termice pentru intervalul analizat se situează la 14,9 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 10 şi 18 grade Celsius, în Moldova, Muntenia, Oltenia şi Banat, în timp ce, în Maramureş şi Transilvania, se vor înregistra între 12 şi 16 grade Celsius.

La nivel de precipitaţii, în luna mai, acestea vor fi apropiate de normă în sud-estul ţării şi, local, în sud şi est, dar vor avea o tendinţă spre excedent, în rest, faţă de cele stabilite prin măsurători la 66,5 l/mp. În zona Maramureşului, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 89 l/mp, în Muntenia la 86 l/mp, în Crişana până la 85 l/mp, iar în Banat la 84 l/mp. De asemenea, în Dobrogea cantităţile de precipitaţii sunt estimate între 16 şi 47 l/mp, mai menționează prognoza meteo.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.