Alin Tişe cere demisia lui Mihai Seplecan, şeful CJ Cluj, pentru negocieri „secrete” privind rampa de gunoi

Spitalul Regional Cluj Spitalul Regional de Urgență Cluj

Alin TişeVicepreşedintele PNL Alin Tişe cere demisia preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Mihai Seplecan, pe care-l acuză că a negociat „în secret” preluarea deşeurilor din judeţ şi a blocat o altă investiţie în acest sens.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii luni de Alin Tişe, responsabilitatea pentru lipsa unei rampe temporare de gunoi în Cluj îi revine preşedintelui CJ, Mihai Seplecan, care „a înlăturat interesul public în favoarea interesului privat al unei firme”.

„Nerealizarea în ultimele două luni a depozitului temporar de gunoaie este responsabilitatea exclusivă a lui Seplecan. Clujul este într-un blocaj al gunoaielor de nepermis, întrucât interesul public a fost înlăturat în favoarea interesului privat al unei firme. În câteva luni nicio primărie de comună sau oraş nu va mai avea unde să depoziteze gunoaiele. Responsabilitatea îi aparţine lui Seplecan, care trebuie să demisioneze. Orice zi în care Seplecan conduce incompetent şi iresponsabil Consiliul Judeţean Cluj înseamnă blocarea proiectelor judeţului Cluj şi afectează în mod grav interesele cetăţenilor judeţului Cluj, imaginea şi credibilitatea noului PNL. Pentru acestea, Seplecan trebuie să demisioneze de la conducerea Consiliului Judeţean. Consilierii judeţeni sunt oameni responsabili, care nu-l mai pot gira prin votul lor. Solicit demisia de urgenţă!”, se arată în comunicat.

Alin Tişe susţine că o regie din subordinea CJ – Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) – ar fi putut realiza în ultimele două luni depozitul temporar, dar obţinerea avizului de mediu a fost blocată la nivelul Agenţiei de Mediu Cluj/Ministerul Mediului de către „cei care aveau interes să favorizeze o firmă privată”.

„Este un fapt de o gravitate fără precedent: un judeţ blocat în criza gunoaielor de o persoană care nu apără interesul public. În urmă cu două luni au existat mai multe întâlniri între Primăria Cluj-Napoca, Primăria Feleacu, RAADPP şi Seplecan pentru ca RAADPP să realizeze pe un teren proprietate de stat depozitul temporar de deşeuri. Aflăm din presă că, de două luni, fără mandat de la Consiliul Judeţean Cluj, Seplecan negocia în secret cu o firmă privată (Prosal Bucureşti – n.red.) pentru a prelua ea, fără o procedură transparentă, toate deşeurile Clujului. Aflăm că firma respectivă a cumpărat teren în secret, utilaje în secret, în baza negocierilor cu Seplecan”, scrie senatorul liberal.

Alin Tişe susţine că efortul RAADPP de a realiza depozitul temporar şi de a lua teren de la comuna Feleacu „a fost sabotat” prin blocarea eliberării avizului de mediu, responsabilitatea blocării RAADPP aparţinându-i „exclusiv lui Seplecan”.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. Fostul pre?edinte al Consiliului Jude?ean Cluj ii cere demisia actualului pre?edinte, dupa ce acesta din urma nu a putut rezolva criza gunoaielor din jude?. In cateva luni nici o primarie de comuna sau oras nu va mai avea unde sa depoziteze gunoaiele , avertizeaza fostul pre?edinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.