Exclusiv! Ministrul Daniel Funeriu i-a redat lui Pescariu baza Cutezătorii, în 2010. Cum a făcut-o

Pescariu
Daniel Funeriu trebuie să explice cum de „a luat de bun” actul adițional prin care lui Pescariu i s-a prelungit închirierea bazei Cutezătorii până în 2034

Actul adițional prin care lui Dinu Pescariu i s-a prelugit, până în 2034, contractul de închiriere al bazei de lux „Cutezătorii” (6 hectare pe maul Lacului Floreasca, restaurante și unități SPA de lux) este suspect de a fi un fals.

Deși actul miroase a „făcătură” și încalcă toate normele legale în vigoare, ministrul educației din 2010, Daniel Funeriu, a aprobat renunțarea la procesul prin care Ministerul cerea evacuarea lui Dinu Pescariu. A știut Funeriu ce face? Sperăm să afle procurorii DNA.

Dianiel Funeriu nu a putut fi contactat pentru a ne furniza un punct de vedere.

Cheia e la fostul ministru Daniel Funeriu

Specialiști care au verificat, în ultimii ani, documentele din afacerea Dinu Pescariu – Baza Cutezătorii au declarat, pentru Cetățeanul.net, că actul adițional prin care acestuia i-a fost prelungită închirierea bazei, cu numai 9000 de euro/lună, este un document ilegal, dar probabil și fals. Motive de ilegalitate:

Pescariu

  • Actul adițional nu există în arhive – Actul ar fi fost semnat pe 23 iunie 2009, dar numărul de înregistrare (16832) nu se regăsește în arhiva Ministerului Educației cum nu este de găsit nici documentul în original.
  • Oficialii neagă actul – Actul adițional apare a fi fost negociat de către ministrul educației, Ecaterina Andronescu și de Mihai Păunică, directorul Direcției Patrimoniu din minister, dar și unul și celălalt au declarat că nu au știut de existența contractului;
  • Nimeni nu recunoaște semnătura din partea Ministerului Educației – Nici Andronescu, nici Păunică, nu au semnat actul, cum nu apare nici viza Direcței juridice (obligatorie!) – singura semnătură apare în dreptul ministrului Ecaterina Andronescu dar nu este a sa ci i-ar aparține secretarului de stat Mihnea Costoiu. Și acesta din urmă neagă că i-ar aparține;
  • Nimeni nu a știut de noul contract cu Pescariu – deși așa-zisul act s-ar fi semnat în iunie 2009, în septembrie 2009, Ministerul Educației a continuat să se judece cu fostul tenisman cerndu0le judecătorilor să îl evacueze pe Dinu Pescariu din baza Cutezătorii.
    Pescariu
    La nouă luni după „semnarea” actului adițional, directorul juridic Gabriel Ispas comunică instanței că nu există niciun nou contract cu Pescariu și cere să se continue procesul de evacuare!

    Mai mult pe 25 martie 2010, la nouă luni după data actului adițional suspect, directorul juridic al ministerului, Gabriel Ispas, scrie instanței: „nu s-a încheiat niciun contract de locațiune; ne menținem cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată (nulitate contract cu Pescariu și evacuarea acestuia – n.r.).  Deci, în martie 2010, Ministerul Educației nu știa nimic despre actul din 2009!?!

Apoi s-a produs o întorsătură „spectaculoasă” și suspectă, totodată. Pe 27aprilie 2010 același Gabriel Ispas îi propune ministrului Daniel Funeriu (în funcție din 23 decembrie 2009) să aprobe renunțarea la procesul cu Dinu Pescariu, dacă acesta depune în instanță o copie legalizată a actului. Deși actul avea toate problemele de mai sus dar și multe altele de ilegalitate, Daniel Funeriu a aprobat renunțarea la proces.(vezi documentul mai jos). N.B. Înscrisurile au fost anonimizate de instanță, dar numele oministrului și a directorului Ispas pot fi ușor recunoscute:

Pescariu
Ministrul Daniel Funeriu a aprobat încetarea procesului pe baza unui document ilegal și dubios

Cum a făcut-o Daniel Funeriu, de ce a aprobat și nu a contestat un act ilegal și fără semnăturile legale, de ce nu a sunat-o pe Ecaterina Andrionescu să o întrebe cum de a putut semna așa-ceva, rămâne să afle, sperăm procurorii DNA. Cert este, spun specialiștii consultați de noi, că în lipsa documentului aprobat de Funeriu, ministerul Educației urma să obțină, în scurt timp evacuarea lui Pescariu din baza Cutezătorii! Vom reveni cu punctul de vedere al lui Daniel Fuuneriu, după ce acesta ni-l va comunica sau va accepta să comunice cu noi.

Detalii – Pescariu a ratat cumpărarea bazei la preț de second hand

În 2005, când Guvernul României a luat baza „Cutezătorii” de la RAAPPS (Regia Autonomă de Administrare a Patrimoniului și Protocolului de Stat) și a readus-o în domneiul public și la Ministerul Educațiiei, a salvat-o „la mustață” să încapă pe mâna lui Dinu Pescariu.

Cât timp baza s-a aflat RAAPPS, oficialii fundației Dinu Pescariu bătuseră palma să cumpere baza de la RAAPPS, 6 hectare pe malul Lacului Floreasca, pentru numai 3,12 milioane de euro plus TVA. Negocierea a avut loc pe 26 noiembrie 2014, iar Pesacriu mai trebuia doar să plătească avansul de 70% (2,18 milioane plus TVA) pentru a semna contractul de vânzare-cumpărare. Pe 12 ianuarie 2005, Dinu Pescariu a amânat însă plata avansului și semnarea contractului, motivând că încă nu obținuse creditul bancar necesar plății avansului. El a încercat ulterior să plătească avansul dar RAAPPS a amânat încasarea banilor și semnarea contractului după ce a descoperit nereguli cu privire la raportul de evaluare a bazei.

Două luni mai târziu, pe 3 martie 2005, Guvernul a hotărât (HG 160/2005) trecerea bazei la Ministerul Educației, zădărnicind, implicit, încercarea lui Pescariu de a cumpăra baza. „Prin transferul acesteia (la RAAPPS – n.r.) învăţământul a fost lipsit de un important patrimoniu, strict necesar pentru desfăşurarea unor activităţi ştiinţifice, culturale, sportive şi artistice de performanţă”, a argumentat ministrul Mircea Miclea, ministrul Educației.

Ministerul s-a judecat cinci ani cu Pescariu înainte să renunțe, în mod suspect

Pe 25 iulie 2005, Ministerul Educației a cerut instanței să constate că a încetat contractul de locațiune încheiat de Pescariu cu RAAPPS. Pescariu a contratacat și a cerut anularea hotărârii de guvern. Patru luni mai târziu, pe 28 noiembrie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, cererea de anulare a hotărârii de guvern, iar recursul lui Pescariu a fost respins de Înalșta curte de Casație și Justiție, pe 28 iunie 2006.

Dosarul privind încetarea contractului a fost repus pe rol, dar Pescariu a ridicat o excepție – nelegalitatea aceleiași hotărâri de guvern (HG 160/2005) pe care nu reușise să o anuleze! Dosarul a fost amânat, cât s-a judecat excepția, până în septembrie 2009, când instanța a repus pe rol procesul prin care Ministerul Educației cerea evacuarea lui Dinu Pescariu din bază. Până în martie 2010 când a apărut misteriosul act adițional semnat, zice-se, în iunie 2009.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.