Militarii români căzuți la Stalingrad vor fi reînhumați de o firmă din Moscova

Oficiul National pentru Cultul Eroilor, instituție din subordinea Ministerului Apărării Naționale,  dorește construcția unui nou cimitir al ostașilor români căzuți în URSS.

cimitirJPGOficiul a contractat o asociație din Moscova pentru „proiectare, asistență tehnică și lucrari de construcție a Cimitirului Militarilor Români de la Rossoska – Fedaratia Rusă”. Totodată, instituția dorește „exhumarea osemintelor militarilor din regiunea Volgograd și de reînhumare în cadrul Cimitirului Militarilor Români de la Rossoska”. Costurile acestor proceduri se ridică la 152.890 de euro.

Negociere directă

Potrivit unui anunț publicat pe portalul guvernamental al achizițiilor publice, procedura de atribuire a contractului a fost „negociere fără anunț de participare”. Justificarea acestei procedure a fost determinată de faptul că „lucrarile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice”.
Contractul a fost atribuit pe 10 iulie 2015 Asociației de cooperare internațională în domeniul militar comemorativ ”Voennye Memorialy” din Moscova, Federația Rusă.
Potrivit Oficiul National pentru Cultul Eroilor, o groapă comună a militarilor români se află în vechiul cimitirul german de la Rossoşka, regiunea Volgograd.

Groapă comună

Osemintele a 625 de militari români au fost centralizate într-o groapa comună, aceasta fiind marcată cu un monument din marmură neagră pe care scrie „Aici odihnesc militarii români căzuţi la Stalingrad în cel de Al Doilea Război Mondial”.
Bătălia de la Stalingrad din 1943 a fost cea mai sângeroasă, cu cele mai multe pierderi într-o singură bătalie. A durat 199 de zile. Pierderile în rândurile militarilor Axei au fost de circa 850.000 de oameni. Mai mult de 40.000 de civili sovietici au murit în oraș și în suburbii. Numărul de civili uciși în zonele din raionul înconjurător nu a putut fi estimat.

Datele oficiale

Conform evidenţelor Oficiului, pe teritoriul Federaţiei Ruse au murit – în luptă şi în prizonierat –, 24.171militari români, din care 6.879 în campanie şi 17.291 în lagărele de concentrare organizate de NKVD. În acest spaţiu sunt 425 locuri de înhumare, din care 162 cimitire de campanie şi 262 cimitire de prizonieri. Sub raport numeric, cel mai mare cimitir de campanie al eroilor români de pe actualul teritoriu al Federaţiei Ruse este situat la Gniloaxaiskaia, unde sunt înhumaţi 454 de militari români.
Cele mai importante cimitire cu eroi români din prizonierat au fost în lagărul nr. 165 Taliţî (reg. Ivanovo) cu 3191 de morţi, lagărul nr. 188 Rada (reg. Tambov) cu 1928 de morţi, lagărul nr. 204/1 Trusovo (reg. Astrahan), cu 898 de morţi, spitalul 3007 Rudnicini (reg. Kirov), cu 691 morţi.

 

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.