Două cutremure s-au produs noaptea trecută în județul Buzău. Ce magnitudini au avut

Cutremur in Vrancea
Cutremur in Vrancea

Două cutremure au avut loc noaptea trecută în judeţul Buzău, la interval de patru ore, a anunțat Institul Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Primul seism s-a produs la ora 1:18, la adâncimea de 133 de kilometri şi a avut o magnitudine de 2,6. Cel de-al doilea cutremur, cu magnitudinea 2,5, a avut loc la ora 5:32, la o adâncime de 18 kilometri.

Cel mai puternic cutremur de la începutul acestui an s-a produs pe 25 aprilie. Seismul a avut magnitudinea 4,6.

Alte două cutremure, în februarie

Un cutremur cu magnitudinea de 3,8 grade pe scara Richter s-a produs joi (23 februarie), la ora 23,49, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 143,1 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (34 km), Covasna (43 km), Întorsura Buzăului (55 km), Târgu Secuiesc (55 km), Slănic-Moldova (57 km).

Joi, la ora 10,07 a mai avut loc un cutremur, cu magnitudinea 3, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la o adâncime de 111,8 km. Vineri, la ora 2,52, în judeţul Buzău, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 2,3 pe scara Richter, la adâncimea de 98,1 km.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.