GALERIE FOTO Dezmăț la Primăria Sectorului 3. Directorii lui Negoiță, chefuri pe mese cu whisky și șampanie

Dezmăț la Primăria Sectorului 3

Ziarul Cetățeanul a dezvăluit de mai multe ori neregulile din Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță – de la concedii pe banii bucureștenilor, sub pretextul unor așa-zise școli de vară pentru tineri, până la directori bețivi, ținuți în continuare în funcție, deși au fost condamnați penal după ce au fost prinși băuți la volan. De altfel, directorii lui Negoiță au un adevărat apetit pentru alcool și chiolhanuri ținute chiar în birourile Primăriei.

„Cetățeanul” a intrat în posesia mai multor fotografii care arată dezmățul din instituția publică. Băuturi fine la discreție, dans pe masă și prietenie la cataramă între șefii din Primăria Sectorului 3 al Capitalei, condusă de Robert Negoiță – aceasta este atmosfera desprinsă din fotografiile făcute la mai multe chefuri ale directorilor. Parangheliile, udate din belșug cu alcool, au fost ținute chiar în birourile Primăriei. Interpelați de jurnaliștii „Cetățeanul”, unii dintre directori s-au arătat nepăsători, în timp ce alții au încercat să justifice imaginile halucinante spunând că „sunt și ei oameni”.

Mioara Matei 4 Mioara Matei 2

 

„Actul de cultură” la Primăria lui Negoiță

Directorii Primăriei Sectorului 3 trăiesc la maximum: lucrează cu spor, dar se mai și relaxează. Și o fac chiar în birourile Primăriei, punând într-o postură delicată instituția publică.

Zicala „Faceți ce zice popa, nu ce face popa” se aplică de minune Mioarei Matei, șefa Direcției Cultură, Sport şi Tineret din Primăria Sectorului 3. Într-o postare pe Facebook, Matei vorbește cu patimă despre „actul de cultură” din România: „În atotsuficiența noastră, credem că investiția în educație și cultură este inutilă. Contribuabilul român nu are voie să accepte că educația și cultura, pentru a fi făcute profi, costă. Statul e un hoț, funcționarii sunt niște corupți. Educația nu înseamnă neapărat să ai cunoștințe, iar cultură nu înseamnă să faci numai spectacole. Și educația, și cultura reprezintă un mod de viață. Peste 40% din liceeni sunt analfabeți funcțional. Personal, cred că 60% din populația României este așa…”.

 

Aceste considerații despre actul de cultură, de altfel de bun simt și în asentimentul multora, pălesc cu totul în fața imaginilor care o suprind pe directoare dezlănțuită, dansând chiar pe birou cu un subaltern.

Mioara Matei 1

În alte fotografii, Mioara Matei este surprinsă în Casa Eliad, cunoscută ca și „Casa de Căsătorii a sectorului 3”, dar care nu este destinată doar serviciilor de stare civilă.

Mioara Matei apare desculță, degustând dintr-o sticlă de vin, pentru că „viața este frumoasă și merită/trebuie trăită frumos”, ca să o parafrazăm pe aceeași directoare, potrivit unei alte postări de pe Facebook a domniei sale.

Matei este de o veșnicie șefă peste serviciile de organizare a evenimentelor culturale, a spectacolelor, concertelor și revelioanelor din Sectorul 3. Cu ucenicia făcută în perioada 2000-2004 la fostul primar PSD Eugen Pleșca, ea a fost cadorisită cu funcția de director de către Robert Negoiță.

Replica directoarei Matei: Un gest de revoltă

„Sunt niște poze mai vechi, făcute la ziua de naștere a unui coleg, în biroul din sediul din Vasile Lucaciu, în care lucram opt oameni. Era un birou improvizat într-un hol, la care s-a tras un perete de PVC. Era supremul nostru gest de revoltă să ne facem, din când în când, câte o chestie de genul ăsta. Nu facem petreceri cu muzică și cu lăutari, a fost efectiv o petrecere între colegi. Alte explicații nu-și au rostul… (…) În viața noastră de angajați sunt tot felul de perioade. Imaginați-vă ce înseamnă opt oameni să funcționeze într-un spațiu de câțiva metri pătrați. Avem suficient de multă treabă și suficient de multă muncă de făcut încât să avem și nevoie de anumite momente ale noastre”, a explicat Mioara Matei, ignorând că astfel de momente private nu-și au locul într-o instituție publică.

În ceea ce privește imaginile din Casa Eliad, Mioara Matei spune că au fost surprinse la finalul unui eveniment cultural, după o zi de lucru epuizantă.

Mioara Matei 7 Mioara Matei 6

„Era la finalul unui eveniment, plecase toată lumea și rămăsese să strângem… A fost inaugurarea Casei Eliad. Dați-mi voie ca după 12 ore pe tocuri să am voie să mă descalț. Fusese o săptămână foarte grea, am pregătit evenimentul, am montat lumini cu tehnicienii, am amenajat expoziția. A fost spectacol de teatru, a fost domnul Radu Beligan. La final, ne-am apucat să strângem. Toate aceste fotografii sunt niște glume, care nu au legătură cu activitatea noastră profesională. Aceste fotografii nu sunt făcute în timpul serviciului, în exercitarea atribuțiilor noastre de serviciu și nu au adus nimănui atingere. Vă asigur că interesul public nu are legătură în contextul acesta. Nu încerc să mă dezvinovățesc. Ar fi penibil să fac asta – nu mai am vârsta și nici calitatea să fac așa ceva”, a mai spus Mioara Matei.

Mădălina Petrescu, fosta șefă de cabinet a lui Robert Negoiță, degustând o sticlă de bere, chiar lângă ușa primarului

Mădălina Petrescu, fosta șefă de cabinet a primarului Robert Negoiță până prin 2016, apare în fotografii în compania unei sticle de bere. Sprijinită chiar de ușa biroului primarului Robert Negoiță, Petrescu își stinge setea cu poftă. Contactată de „Cetățeanul”, Mădălina Petrescu a pretins, inițial, că nu știe despre ce este vorba. După ce i-am pus la dispoziție fotografia cu pricina, și-a adus aminte, dar a pretins că nu a băut în viața sa băuturi alcoolice, ci doar bere pentru șoferi. „Poza este foarte veche. Culmea e că eu nu o am. Este o sticlă de bere Bavaria, fără alcool, cu gust de mere. Rugămintea mea este să nu mă includeți în disputele dumneavoastră cu administrația publică. Eu nu mai lucrez acolo de câțiva ani. Am o altă viață și nu mă interesează genul acesta de subiecte puerile. Eu nu consum alcool. Niciodată!”, a fost reacția „puerilă” a Mădălinei Petrescu în fața jurnaliștilor „Cetățeanul”.

După discuția cu jurnaliștii „Cetățeanul”, într-un gest de bravadă, fostul om de încredere al edilului Negoiță a postat fotografia incriminatoare pe Facebook, cu mesajul: „Drinking on the job, the only way to survive” (Băutura la serviciu, singura cale de a supraviețui).

 

Cine este Mădălina Petrescu

Mădălina Petrescu a avut o ascensiune fulminantă, de la statutul de secretară și om bun la toate de la SC Confort Business Solutions SRL și SC Pro Hotels SRL București, firme din grupul hotelier RIN al fraților Negoiță, la Primăria Sectorului 3, odată cu accederea în funcție a lui Robert Negoiță. După un stagiu mascat la SC ADPB Sector 3, societate comercială în subordinea Consiliului Local al Sectorului 3, Petrescu a fost trecută în aparatul executiv al Sectorului 3, fiind pentru o vreme administrator al societății „suveică” – SC Locuințe SRL – înființată prin votul HCL Sector 3 nr. 281/07.12.2012 –  transformată în SC Administrare Active Sector 3 SRL în 27.06.2013.

Directorul de la DGASPC Sector 3, fan J&B

Lucian Ene, director general Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 3, transferat recent la Primăria Capitalei pe un post de maximă importanță, la Direcția Infrastructură, este un alt chefliu din primăria lui Negoiță. Pentru că se respectă, Ene nu apare decât în compania unor băuturi fine. Lucian Ene este fan J&B, cunoscuta marcă de whisky scoțian. Cel puțin așa reiese din pozele care-l surprind pe directorul DGASPC la un chef chiar în sediul Primăriei Sectorului 3. Relaxat, Ene își toarnă în pahar whisky, pe marginea unui birou ticsit cu băuturi.

Lucian Ene 3 Lucian Ene 2 Lucian Ene 1

Contactat de jurnaliștii de la „Cetățeanul”, Lucian Ene a refuzat să comenteze imaginile. „Nu știu despre ce vorbiți, faceți ceea ce credeți cu aceste fotografii. Eu nu mai lucrez în Primăria Sectorului 3”, a fost replica laconică a fostului director al DGASPC Sector 3.

„Pedigree” de soi

Lucian Ene are „pedigree” de soi. El este finul fostului deputat PDL Ștefan Pirpiliu, fratele lui Ionel Pirpiliu –  patronul ACM Delta 93, firma cu 320 milioane lei datorii la stat, cumpărată pe un leu de primarul Robert Negoiță. O afacere din care au avut de câștigat doar cumetrii lui Lucian Ene. Acesta păstrează discreția și când vine vorba de relația cu frații Pirpiliu: „Viața mea privată nu are legătură cu jobul de la primărie”.

În calitate de funcționar public, Lucian Ene duce o viață prosperă. De la un apartament achiziționat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, Ene a trecut la o vilă cochetă pe o stradă exclusivistă. El și-a cultivat și pasiunea pentru autovehicule scumpe, conducând un Audi A8, potrivit surselor „Cetățeanul”.

Sexy-directoarea de la Investiții

În primărie se vehiculează și mai multe fotografii sexy ale Irinei Soroceanu, directoarea Direcției Investiții și Achiziții. Ea este soția lui Silviu Soroceanu, director general-adjunct al Poliției Locale Sector 3. Tolănită pe o canapea din biroul primarului, Irina Soroceanu își etalează ținuta provocatoare.

Irina Soroceanu, sexi-directoarea de la Investiții și Achiziții

De numele său sunt legate cele mai „importante” contracte de achiziții ale Primăriei Sectorului 3. Printre acestea se numără și închirierea cu 165.000 de lei a unui patinoar pentru sărbătorile de iarnă, deși primăria deținea un patinoar în stare buna de funcționare. Această cheltuială a fost trecută la capitolul „pagube” de către auditorii Curții de Conturi care au venit în control, potrivit știripesurse.ro.

Chef de pomină la „Împăratul Romanilor”

În alte fotografii, directorii Primăriei lui Negoiță sunt surprinși la un chef de pomină, într-un cadru privat, dar în compania unor personaje acuzate că au adus prejudicii considerabile Primăriei Sectorului 3. Două zile și două nopți, directorii de la Sectorul 3 au chefuit, în februarie 2014, la cel mai luxos hotel din Poiana Brașov, „Aurelius Împăratul Romanilor”. La petrecere a participat și directorul general Rosal, Bogdan Niculescu. Asta după ce edilul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, ar fi plătit ilegal către Rosal mai multe milioane de euro pentru gunoi, măturat și deszăpezire.

Directorul Octavian Ghețu dansează pe mese total dezinhibat George Manciu și Octavian Ghețu la cheful Rosal de la Împăratul Romanilor

În imagini, se vede cum directorul Octavian Ghețu dansează pe mese, total dezinhibat. În alte fotografii, Marius Mihaiță, secretarul Primăriei Sectorului 3, îi îndeasă pe cap o căciulă directorului de la Utilități publice, George Manciu, semn că distracția a fost la maximum. Același Manciu mai apare în fotografii, la biroul din primărie, degustând tacticos niște licori. Noi sperăm că era vorba de ceai…

George Manciu, în biroul din primărie, degustând tacticos niște licori

George Manciu, bun prieten cu directorul economic Octavian Ghețu, a fost acuzat că s-a ocupat de mărirea abuzivă a suprafețele publice stradale, domeniu public, pentru care trebuiau prestate servicii de curățenie și de stropit de către operatorul SC Rosal SA. În urma acestor operațiuni, a rezultat un prejudiu de 148 milioane lei, constatat de Curtea de Conturi, pentru activitatea de salubrizare din Sectorul 3 pentru perioada 2014-2016.

 

 

 

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.