UPDATE Simona Halep și-a prezentat trofeul pe Arena Națională. Gabriela Firea a fost huiduită

Emil Boc șef de galerie Simona Halep devine cetățean de onoare

Simona Halep va prezenta azi trofeul cucerit la Roland Garros, în cadrul unei ceremonii la Arena Naţională care va începe la ora 20,00 şi la care intrarea este liberă; accesul va fi permis de la ora 18,00, potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

UPDATE Simona Halep și-a prezentat trofeul. Gabriela Firea a fost huiduită

„Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit, am vrut special să vin, să ne bucurăm pentru acest trofeu. Bucuria este foarte mare, vă mulţumesc foarte mult, nu m-am aşteptat. Sunt foarte mândră că sunt româncă, aşa cum spun mereu. Aceste performanţe sunt de aici, mereu am spus, chiar dacă vin dintr-o ţară micuţă, se poate face performanţă mare. Peste tot am parte de dumneavoastră, sunteţi un public numeros şi călduros. Acest drum a fost foarte lung, de 20 de ani am început să joc tenis, mulţumesc antrenorilor, care au pus o cărămidă la această performanţă, familiei mele. Ştim bine că nu avem un sistem dezvoltat în sport, dar mulţumesc României pentru tot ceea ce mi-a oferit şi sper să mai avem mulţi campioni. Sper s fie un început, trebuie să avem mai multă încredere în noi ca oameni, dar întâi trebuie să visezi. Nu aş vrea să mai plec de pe această scenă, vă mulţumesc, este un moment deosebit”, a declarat Halep, îmbrăcată în echipamentul sportiv în care a evoluat la Roland Garros.

Apoi au fost invitaţi pe scenă Ilie Năstase şi preşedintele FRT, George Cosac, moment în care Simona Halep a spus: „Ilie Năstase a câştigat două Grand Slam-uri. Sper să-mi dea din puterea lui să mai căştig şi eu unul”. „Sunt foarte mândru de Simona, şi eu am trecut prin aceeaşi situaţie, am jucat trei finale, înainte să iau un Grand Slam. O felicit pe ea şi pe părinţi, că federaţia mai puţin a ajutat-o. O felicit că a avut răbdare, pentru că acum au venit şi trandafirii, adică victoriile”, a declarat Ilie Năstase.

Primarul Capitalei Gabriela Firea a fost huiduită din momentul în care a preluat microfonul pentru a-i acorda Simonei Halep Cheia oraşului Bucureşti. Imediat după acest moment, Firea a părăsit Arena Naţională.

„Primăria Capitalei, prin Compania Sport pentru toţi, în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis, organizează astăzi, de la ora 20.00, la Arena Naţională – în interiorul Arenei, o ceremonie în cadrul căreia marea noastră campioană, Simona Halep, cetăţean de onoare al Capitalei, va prezenta românilor trofeul Roland Garros! Toţi cei care vor să o vadă pe Simona Halep sunt aşteptaţi la Arena Naţională! Accesul va fi permis de la ora 18,00. Intrarea este liberă”, relevă sursa citată.

Potrivit PMB, accesul va fi permis prin străzile Maior Coravu, Pierre de Coubertin şi Basarabiei. Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 1 mondial, a câştigat sâmbătă primul său titlu de Mare Şlem, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în finala de la Roland Garros, cu 3-6, 6-4, 6-1.

Simona Halep (26 ani) a obţinut victoria după două ore şi 3 minute în faţa numărului 10 mondial (25 ani), la a patra sa finală de Mare Şlem, a treia la Roland Garros, după cele din 2014 şi 2017, şi a doua din acest an, prima pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki la Australian Open.

Simona Halep a jucat a 31-a finală din carieră, până acum având 17 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 a câştigat la Madrid, iar anul acesta s-a impus la Shenzhen şi Roland Garros.

Halep a mai jucat 14 finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, iar în 2017 la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, iar anul acesta la Australian Open şi Roma.

Simona Halep a cucerit şi un titlu WTA la dublu, anul acesta, la Shenzhen, alături de Irina Begu, jucând şi o finală în 2016 la Montreal, alături de Monica Niculescu.

Halep va primi pentru succesul său de la Roland Garros 2.000 de puncte WTA şi 2,2 milioane euro, iar Stephens s-a ales cu 1.300 de puncte şi 1,12 milioane euro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.