Ministrul Toader se mai gândește 4 ore dacă demisionează

Ministrul Toader se mai gândește 4 ore dacă demisionează, adică până la finalul programului de lucru, anunțul fiind făcut pe scările ministerului Justiției, după ce premierul Viorica Dăncilă i-a cerut demisia. 

„Doamna prim-ministru (…), după lege, nu poate să ceară demisia, că a cere este la modul imperativ ori demisia este o decizie personală, dar voinţa dânsei am văzut-o, în sensul de a pune capăt acestui ‘interimat’, adică similară unei cereri de demisie. Am asigurat-o că astăzi voi reflecta şi până la sfârşitul programului voi da răspunsul – dacă îi trimit în scris cu nume şi prenume demisia sau rămânem pe varianta punerii în aplicare a solicitării de revocare”, a declarat Toader la Ministerul Justiţiei, potrivit Agerpres.

Miercuri seară, prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniştri de la Justiţie, Fonduri Europene şi de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Totodată, premierul a transmis către Administraţia Prezidenţială propunerea de revocare a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi demisiile ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi a ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a anunţat Guvernul într-un comunicat.

Pentru Ministerul Justiţiei a fost propus deputatul Eugen Nicolicea; pentru Ministerul Fondurilor Europene – deputatul Oana Florea, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni – senatorul Tit-Liviu Brăiloiu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.