Primarul general Gabriela Firea: voi spune da la referendumul pentru familie din 6-7 octombrie

înțelegere Băsescu - Dragnea

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, precizează că va spune „da” la referendumul pentru familie din 6 – 7 octombrie și consideră că familia reprezintă „legătura cu trecutul şi puntea către viitor”.

„Familia este legătura noastră cu trecutul şi puntea către viitor. Pentru mine, căsătoria înseamnă comuniunea bazată pe iubire şi respect dintre o femeie şi un bărbat. Voi spune <da> la referendumul din 6 – 7 octombrie”, a scris edilul general pe Facebook.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat luni că în şedinţa Biroului Permanent Naţional s-a decis organizarea unei campanii de informare a populaţiei cu privire la tema referendumului din 6 – 7 octombrie. Întrebarea care le va fi adresată cetăţenilor la referendum şi la care aceştia trebuie să răspundă cu <da> sau <nu> va fi: „Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”.

Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie, „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.