Amiralul Cico Dumitrescu a murit. El era acuzat de crime împotriva umanităţii alături de Ion Iliescu

Amiralul Cico Dumitrescu a murit joi seară, chiar de ziua lui, la vârsta de 84 de ani. Echipajele medicale l-au găsit deja mort în casa lui din oraşul Voluntari. Dumitrescu era acuzat de crime împotriva umanităţii, în Dosarul Revoluţiei.

Procurorii Secţiei militare din Parchetul General au anunţat, la finalul lunii decembrie, că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu, în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989.

Emil (Cico) Dumitrescu, fost membru CFSN, Ion Iliescu, membru şi preşedinte al C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, membru C.F.S.N. şi fost vice prim-ministru al Guvernului României, Iosif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare sunt acuzaţi în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 de infracţiuni contra umanităţii.

Cercetările au vizat stabilirea situaţiei de fapt în ceea ce priveşte exercitarea directă a prerogativelor puterii de stat şi a luării deciziilor cu caracter politic şi militar de către grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale ( C.F.S.N.), format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al apărării) şi Gelu Voican Voiculescu.

Cico Dumitrescu a murit. Rechizitoriul procurotilor

Emil (Cico) Dumitrescu, prin apariţiile sale televizate din 22 decembrie 1989 precum şi prin activitatea de conducere şi coordonare în cadrul Comandamentului militar instaurat la etajul XI al Televiziunii Române începând cu data de 22 decembrie 1989, ar fi contribuit în mod direct la manifestarea fenomenului diversionist existent în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, au precizat, la acel moment, procurorii.

Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile de pe întregul teritoriu al României.

Emil Cico Dumitrescu s-a născut pe 17 ianuarie 1935 în oraşul Urziceni. La data de 4 februarie 1990 a fost înaintat la gradul de contra amiral, iar în 1993, a fost avansat la gradul de viceamira cu două stele. Dumitrescu a fost şi secretar de stat în Ministerul de Interne.

Acum, Emil Cico Dumitrescu a murit.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.