GALERIE FOTO Prima grădiniță la mall se deschide în Sectorul 4. Este cea mai mare din România

grădiniță la mall

Prima grădiniță la mall, cea mai mare unitate de învățământ preșcolar din România, va întâmpina primii copii vinerea viitoare, pe 1 Martie, în centrul comercial Grand Arena, situat pe Bulevardul Metalurgiei.

Noua grădiniţă la mall, înființată de Primăria Sectorului 4, va avea o capacitate de 500 de copii, cu vârste cuprinse între trei şi șase ani, şi este amenajată pe o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi.

Pentru început, aici vor fi aduşi peste 500 de preşcolari înscrişi la grădiniţele „Dumbrava Minunată” şi 225, care vor fi relocate temporar ca urmare a începerii lucrărilor de consolidare şi modernizare. Imobilele în care au funcţionat până acum cele două grădiniţe sunt încadrate în clasa I de risc seismic şi se află într-o avansată stare de degradare.

Noua grădiniţă la mall va avea 21 de săli de clasă, dotate conform cerinţelor educaţionale. Preşcolarii vor avea la dispoziţie și săli de mese şi cabinete medicale. Grădiniţa va funcţiona cu program normal (8,00 – 12,00) şi cu program prelungit (8,00 – 18,00), bugetul alocat de Primăria Sectorului 4 pentru amenajarea ei fiind de aproximativ două milioane de lei.

Prima grădiniță la mall. Ce spune primarul Daniel Băluță

„Discutăm despre cea mai mare grădiniţă, organizată şi utilată după standarde europene. (….) Solicitările pentru grădiniţă în Sectorul 4 sunt, din partea părinţilor, într-o creştere exponenţială. (….) Această zonă a Bucureştiului este într-o expansiune absolut impresionantă, astfel încât atât din punct de vedere al infrastucturii şi, mai ales, din punct de vedere al infrastructurii şcolare trebuie să venim în întâmpinarea nou-veniţilor în Sectorul 4. (….) Pregătim inclusiv pentru zona Tineretului o astfel de locaţie”, a declarat primarul Daniel Băluţă.

Potrivit edilului, în Sectorul 4 vor fi noi grădiniţe moderne, la standarde europene. „În ceea ce priveşte şcolile generale şi grădiniţele, toate unităţile care sunt încadrate în oricare clasă de risc seismic, fie că este clasa I sau clasa a II-a, în acest moment sunt în reabilitare. (…) Din totalul de 74 de clădiri aparţinând şcolilor din Sectorul 4, şcoli, licee şi grădiniţe, în acest moment, contracte de reabilitare, modernizare au un număr de 60 de unităţi”, a mai spus Băluţă.

Prima grădiniță la mall. Inspectoratul școlar apreciază inițiativa

Prezentă la conferința de presă de joi, inspectorul şcolar general al Capitalei, Ioana Mihaela Neacşu, a spus că există zone în Bucureşti unde au apărut în ultimii ani cartiere rezidenţiale noi, dar, din păcate, dezvoltarea urbanistică nu a fost însoțită şi de construcţia de unităţi de învăţământ.

„Prin urmare, în această zonă era important să se nască o nouă unitate de învăţământ. Mai mult decât faptul că va cuprinde cele două grădiniţe existente, care intră astfel într-un proces de consolidare menită a asigura securitatea preşcolarilor din acele unităţi, va veni şi cu o capacitate de cuprindere a efectivelor de preşcolari suplimentară celei existente. Acest fapt, pe noi, la nivelul sistemului educaţional din Sectorul 4, ne va sprijini în vederea scăderii efectivelor de preşcolari la grupă şi ceea ce evident va duce cu sine o creştere a calităţii procesului educaţional, mai multă siguranţă, în interesul copilului. Aceste spaţii pe care le vizităm astăzi sunt dotate din punct de vedere al mijloacelor educaţionale cu tot ceea ce este necesar pentru buna funcţionare. La nivelul tuturor sectoarelor au avut loc operaţiuni de expertizare a clădirilor unităţilor de învăţământ din punct de vedere al expunerii la riscul seismic”, a arătat inspectorul general.

Contract de închiriere pe șase ani pentru prima grădiniță la mall

Pentru spațiul ocupat în Grand Arena de prima grădiniță la mall Primăria Sectorului 4 a încheiat un contract de închiriere pe șase ani de zile, cu posibilitatea de prelungire cu încă trei ani.

Valoarea chiriei este de 5,2 euro/mp/lună fără TVA. Important de menționat este faptul că în primii doi ani și trei luni Primăria nu va plăti niciun leu chirie, deoarece beneficiază de o perioadă de grație.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.