Tribunalul Constanța: Fostul primar din Mangalia Zanfir Iorguș va face muncă în folosul comunității

Tribunalul Constanța a decis: Fostul primar din Mangalia Zanfir Iorguș va face muncă în folosul comunității

Fostul primar din Mangalia Zanfir Iorguş va face muncă în folosul comunității, a decis Tribunalul Constanța, care i-a condamnat pe el și pe viceprimarul Paul Botaş la pedepse cu închisoarea cu suspendare, pe termene de câte trei ani, pentru abuz în serviciu.

Potrivit minutei Tribunalului Constanţa, Zanfir Iorguş a fost condamnat la o pedeapsă trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice precum şi a celui de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de doi ani după executarea pedepsei principale. „În baza art. 91 cod penal cu aplic. art. 5 C.pen. se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. 1 şi 2 cod penal, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată în minuta Tribunalului.

De asemenea, viceprimarul Paul Liviu Botaş a fost condamnat tot la o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, cu suspendare şi interzicerea respectivelor drepturi civile.

Pentru ambii condamnaţi s-a dispus ca, pe perioada termenului de încercare, să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei, Consiliului Local, SC GoldTerm SA Mangalia sau o altă unitate care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Constanţa.

Totodată, instanţa i-a obligat pe cei doi la plata în solidar către municipalitatea din Magalia a sumei de 490.011,12 lei reprezentând despăgubiri civile, cu majorări de întârziere calculate până la data achitării integrale a debitului principal. În ambele cazuri instanţa a dispus menţinerea sechestrului asiguratoriu instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa. Decizia Tribunalului Constanţa prin care Zanfir Iorguș va face muncă în folosul comunității nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Zanfir Iorguș va face muncă în folosul comunității. Rechizitoriul DNA

Potrivit rechizitoriului, dat publicităţii de DNA Constanţa pe 20 martie 2015, în perioada decembrie 2006 – octombrie 2007, Zanfir Iorguş, în calitate de primar al municipiului Mangalia, în mai multe rânduri, nu a îndeplinit şi respectiv a îndeplinit în mod defectuos mai multe acte legate de atribuţiile de serviciu în ce priveşte organizarea procedurii de achiziţie publică conform pentru executarea obiectivului de investiţii „Obor de animale”. Executarea lucrării nu avea aprobarea consiliului local, iar plăţile au fost făcute în mod nelegal, din fonduri publice, către SC Euro Coram SRL, pentru o lucrare în fapt neexecutată, prin care a prejudiciat bugetul local al municipiului Mangalia cu suma de 490.011,12 lei.

La rândul său, viceprimarul Paul Botaş a condus comisia de evaluare a ofertelor şi a atribuit contractul pentru realizarea obiectivului de investiţii „Obor de animale”, „în cadrul unei proceduri flagrant contrare prevederilor legale”, către SC Euro Coram SRL, deşi oferta acesteia era neconformă. „Ulterior, în perioada 22 martie 2007 – 19 aprilie 2007, a efectuat mai multe plăţi nelegale din fonduri publice către societatea menţionată, pentru o lucrare în fapt neexecutată, participând astfel în mod direct şi nemijlocit la prejudicierea bugetului local cu suma de 490.011,12 lei”, se arată în rechizitoriu.

Acum, Zanfir Iorguș va face muncă în folosul comunității.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.