Viceprimarul din Cluj-Napoca Anna Horvath a fost trimisă în judecată pentru spălare de bani

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca Anna Horvath a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție, sub control judiciar, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și spălare de bani.

În același dosar a fost deferit justiției, în stare de libertate, omul de afaceri Zsolt Fodor, acuzat de cumpărare de influență și spălare de bani.

DNA precizează că faptele de care sunt acuzați cei doi au fost săvârșite în perioada februarie – mai. „Inculpata Horvath Anna, în calitate de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, și-a folosit influența pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei pentru urgentarea avizării unor proiecte imobiliare în care inculpatul Fodor Zsolt avea interese economice. Derularea acestor proiecte imobiliare presupunea obținerea în prealabil a mai multor documente: eliberarea unor certificate de urbanism, confirmarea avizelor de oportunitate, concesionarea unei suprafețe de teren, eliberarea autorizațiilor de construire”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit aceleiași surse, pe 13 mai, Anna Horvath i-a pretins omului de afaceri, în schimbul intervențiilor sale, procurarea și remiterea unui număr de 60 de abonamente, în valoare totală de circa 20.000 de lei, la două festivaluri de muzică. Biletele intenționa să le ofere ulterior, ca stimulent, voluntarilor care o sprijineau în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale.

„Cele două persoane au convenit să disimuleze remiterea abonamentelor sub forma unui contract de sponsorizare, încheiat între o societate administrată de inculpatul Fodor Zsolt și o firmă ‘agreată’ de inculpata Horvath Anna”, se menționează în comunicatul DNA. Procurorii au dispus în acest caz măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil care îi aparține Annei Horvath.

În cazul Annei Horvath, măsura controlului judiciar impune respectarea unor obligații și interdicții. Printre acestea, se află aceea de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, și anume viceprimar al municipiului Cluj-Napoca; de a nu depăși limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului, precum și de a nu comunica, direct sau indirect, cu persoanele menționate în ordonanța de prelungire a controlului judiciar.

Deoarece Anna Horvath este și avocat, competența de judecare revine Curții de Apel Cluj, instanță la care a fost trimis dosarul, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse de procurori.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.