Termica SA Suceava va intra în faliment. Instanța a anulat planul de reorganizare a firmei

Societatea de termoficare din Suceava, Termica SA, aflată în insolvenţă din 2013, va intra în faliment după ce Curtea de Apel Iași a anulat, vineri, planul de reorganizare a firmei.

caloriferCurtea de Apel Iaşi a dispus, vineri, anularea hotărârii Adunării creditorilor Termica SA Suceava din 6 mai 2014, prin care a fost aprobat planul de reorganizare a firmei propus de creditoarea SC Unicom Holding SA, hotărârea fiind definitivă, transmite Mediafax.

Potrivit legislaţiei, neaprobarea planului de reorganizare va determina intrarea în faliment a societăţii de termoficare, care are datorii de aproape 90 de milioane de lei.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat pentru Mediafax că această decizie a instanţei a fost luată în calcul de autorităţi, el apreciind că se impune ca în cel mai scurt timp Consiliul Local să ia decizia înfiinţării unei societăţi care să asigure transportul şi distribuţia agentului termic în municipiu.

El a spus că va avea consultări cu consilierii locali privind modul în care va trebui acţionat în continuare şi că, dacă va exista consens, va fi convocată o şedinţă extraordinară a Consiliului Local prin care să fie înfiinţată societatea respectivă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.