Ștranduri cu apă termală din Harghita, închise după ce au fost modernizate cu un milion de lei

Două ştranduri cu apă mezotermală din Topliţa (Harghita), modernizate anul trecut şi care au funcţionat zeci de ani fără să aibă licenţă pentru folosirea apelor termale din izvoare, au fost închise, reprezentanţii ANRM spunând că nu au ştiut până acum că ştrandurile exploatează o resursă minerală, informează Vocea Transilvaniei.

strandul Banffy Urmanczy HarghitaŞtrandurile „Bánffy” şi „Urmánczy” funcţionau de la jumătatea secolului al XIX-lea, fără să li se ceară licenţă de exploatare.

La începutul lunii iunie 2014, după deschiderea celor două ştranduri modernizate, sute de turişti din toată ţara şi din Ungaria au revenit în zonă în fiecare weekend şi în vacanţe.

În urma unor controale derulate de Garda de Mediu Harghita la sfârşitul anului 2014 şi la începutul acestui an, s-a constatat că ştrandurile „Bánffy” şi „Urmánczy” nu au autorizaţie pentru exploatarea izvoarelor de apă mezotermală, de la care se alimentează bazinele de înot.

Comisarii Gărzii de Mediu i-au amendat pe proprietari cu câte 30.000 de lei şi au avertizat că ştrandurile nu vor putea funcţiona fără obţinerea licenţei de exploatare a izvoarelor din zonă, dată de ANRM.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.