VIDEO Scandal în Vrancea, între un primar PSD și membri ai PNL. ”A trimis poliţiştii să ne intimideze”

scandal în Vrancea

Un scandal în Vrancea a izbucnit după ce membrii unei echipe PNL au fost opriţi pe stradă şi legitimaţi de patru poliţişti, despre care liberalii spun că au fost trimişi de primarul PSD din comuna Cîmpineanca.

Incidentul s-a produs în timpul unei acţiuni derulate de reprezentanţii organizaţiei judeţene a PNL. Membrii unei echipe conduse de un deputat liberal au fost opriţi pe stradă şi legitimaţi de patru poliţişti, despre care liberalii spun că au fost trimişi de primarul PSD din comuna Cîmpineanca. Întreg acest scandal în Vrancea incident a fost filmat de unul dintre liberali, iar imaginile au fost postate pe Facebook.

Cătălin Toma, şeful liberalilor din Vrancea, spune că pe cei legitimaţi nu i-a deranjat prezenţa poliţiştilor, ci atitudinea sfidătoare a acestora, care s-ar justifica prin „presiunile la care sunt supuşi din partea primarului PSD din comună”. „Noi facem o campanie de informare a cetăţenilor asupra acţiunilor PNL. Mergem în comune, vorbim cu oamenii, mergem chiar şi în comunele unde nu avem primari. Vizitele sunt anunţate, oamenii ştiu unde şi când mergem, nu strigăm sloganuri. Până la urmă asta este treaba noastră de parlamentari, să mergem şi să vorbim cu oamenii, să le explicăm ce facem, ce avem de gând să facem…. Din câte am înţeles, primarul PSD din comună a sunat la poliţie. Poliţiştii au dat curs sesizării. Asta nu este o problemă, dar ne-a deranjat atitudinea, stăteau cu mâna în buzunar şi îi întrebau pe liberali dacă a început campania. Acolo se aflau deputatul Ion Ştefan şi câţiva consilieri, eu eram la altă acţiune. Mi s-a spus că au venit patru poliţiştii, ziceai că grupul cu colegii mei era format din infractori. S-a întâmplat la ora 14.00, au fost legitimaţi şi apoi au continuat acţiunea. Este o încercare de intimidare, aici s-a ajuns în guvernarea PSD”, a declarat pentru Mediafax preşedintele PNL Vrancea, Cătălin Toma.

Scandal în Vrancea. Primarul contraatacă

Primarul PSD al comunei Cîmpineanca, Ivan Tudorel, se apară şi spune că sâmbătă nu se afla în localitate şi că a aflat despre incident de la colegii săi din Primărie. El va face o plângere la Poliţie deoarece materialele utilizate de grupul de liberali aveau sigla PNL.

„Plângere le fac eu mâine, pentru că ei fac campanie electorală. Eu am un fluturaş cu sigla PNL. Eu nu am nimic împotriva lor, să le vorbească oamenilor despre gaz, dar să nu împrăştie fluturaşi despre gaze cu sigla PNL. De aceea, le fac plângere la Poliţie. Fluturaşi au şi poliţiştii. Ieri am fost plecat din localitate şi m-au sunat viceprimarul şi consilierul meu să-mi spună că în sat este campanie electorală. Cică dacă-i votaţi vă bagă PNL gaze, cică aşa spuneau, cum să le bage ei gaze? Campania electorală se face cu o lună înainte de alegeri şi cel mai bun să câştige, ca în sport”, a declarat primarul Ivan Tudorel.

Acţiunea grupului de liberali din comuna Cîmpineanca a continuat după plecarea poliţiştilor și sfârșitul acestui scandal în Vrancea şi s-a încheiat fără alte incidente.

LĂSAȚI UN MESAJ

*