Satu Mare: Festivalul Viei și Vinului din Beltiug

BeltiugMai mulți producători de vin își prezintă soiurile și produsele sâmbătă și duminică în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Viei și Vinului din comuna Beltiug, organizat de Consiliul Județean Satu Mare, Primăria Beltiug și Asociația Podgorenilor Sfântul Orban.

Scopul acestui festival este de a crea un renume național și internațional cramelor locale, la eveniment fiind invitate și delegații din Ungaria și Ucraina, a declarat sâmbătă primarul Ioan Bartok Gurzău.

„Vinul are o tradiție de peste 1.000 de ani, cunoscând o dezvoltare mai ales după colonizarea șvabilor din regiunea Oberschwaben, Germania, în 1730. În localitatea Beltiug sunt un număr de 390 de pivnițe, cred că suntem unicat în Europa. Împreună cu Consiliul Județean Satu Mare, intenționăm să promovăm un proiect pentru cuprinderea zonei de pivnițe în lista de monumente de patrimoniu protejate UNESCO. Festivalul Viei și Vinului își propune să dea vinului din Beltiug o identitate proprie, astfel încât mărcile să fie cunoscute și recunoscute atât la nivel național, cât și internațional”, a declarat primarul, citat de Agerpres.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, a afirmat că s-au făcut deja primele demersuri pentru includerea zonei viticole Beltiug în zona de indicație geografică Dealurile Sătmarului: „Cred că s-a creat o nedreptate că indicația geografică a vinului de aici din Beltiug este Dealurile Crișanei. Noi suntem în județul Satu Mare. Din păcate, unii din Direcția Agricolă trebuia să fie mai atenți, nu trebuia să lase ca numele de Dealurile Sătmarului să aibă o suprafață foarte mică. Am pornit demersul și îmi doresc din tot sufletul să reușim ca vinul produs în județul Satu Mare să fie sub indicația geografică Dealurile Sătmarului. Eu cred că așa este corect, avem peste 1.000 de hectare de vie în județul Satu Mare”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.