Salarii mărite cu 60% la Consiliul Judeţean Braşov. De când intră în vigoare decizia consilierilor

Cei peste 150 de angajați de la Consiliul Județean Brașov vor primi salarii majorate cu până la 60% începând de la 1 iulie. Consilierii județeni au aprobat luni, într-o ședință extraordinară, proiectele de hotărâre privind creșterea salariilor în aparatul propriu și pentru personalul instituțiilor din subordinea CJ.

Majorarea salarială este cuprinsă între 24%—pentru personalul contractual al instituției și până la 60% pentru funcționarii publici.

„Ceea ce am făcut cred că este un lucru corect, adaptat la realitățile din România, la tot ceea ce înseamnă și mediul privat și cel public. Ceea ce urmează este de a regândi organigrama instituției și de a o adapta la necesitățile pe care le are azi Consiliul Județean, iar acest lucru cred că va duce la finalizarea acestui proces pe care l-am început azi. Cred că, la nivelul salarizării administrației publice, au fost foarte multe situații care nu creau o ierarhizare reală. Au fost și multe situații în care președinții de Consilii Județene aveau salarii mai mici decât unii dintre angajați. Nu am făcut altceva decât să le adaptăm. În unele locuri s-au mărit, în alte locuri s-au micșorat, evident le-am adaptat la ceea ce considerăm că trebuie făcut în instituția noastră”, a subliniat, după ședință, președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea.

El a afirmat că, în ceea ce privește majorarea salariilor, „nu s-a luat după ce au făcut alte consilii județene, nici după alte administrații publice”, considerând ca ierarhizarea stabilită și votată de Consiliul Județean Braşov să fie una corectă atât la nivelul instituției, cât și la nivelul direcțiilor din subordinea Consiliului Județean. Președintele Consiliului Județean Brașov a mai precizat că cel mai mic salariu este de 2.500 de lei pentru un consilier debutant, urmat de consilierul superior — cu 5.500 de lei, 6.000 de lei pentru un șef de birou, iar un șef de serviciu va avea lunar un salariu de 7.000 de lei. Un director adjunct va încasa 8.000 de lei lunar, iar arhitectul șef al județului, secretarul Consiliului Județean sau un director executiv au, de la 1 iulie, salarii de 9.500 de lei. În același timp, președintele Consiliului Județean va avea 13.000 de lei, potrivit Legii Salarizării, a menționat Veștea.

Consiliul Județean Brașov are în prezent un număr de 158 de angajați, față de un necesar de 186, conform președintelui CJ.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.