Robert Negoiţă vrea să dea aproape 80 milioane de euro pentru amenjarea şi întreţinerea parcurilor

datoria Rosal către Primăria Sectorului 3

Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiţă, vrea să cheltuie 353,8 milioane de lei (78,3 milioane de euro) pentru amenajarea şi întreţinerea parcurilor şi a locurilor de joacă din Zona I şi a Parcului Pantelimon, pentru următorii patru ani, potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Contractul vizează „servicii de amenajare şi întreţinere zone verzi, parcuri, locuri de joacă, agrement şi mobilier urban în sectorul 3 (Zona I şi Parc Pantelimon)”. Primăria vrea să încheie un acord-cadru, cu o durată de 48 de luni, cu maximum trei firme, informează Digi24.

În cadrul acestui acord, Primăria vrea să acorde 30 de contracte pe an. Valoarea celui mai mare contract subsecvent este 44,22 milioane lei (9,8 milioane euro), cu TVA, iar a celui mai mic contract subsecvent este de 286.282 lei (63.315 euro), cu TVA.

Cuantumul garanţiei de participare este de 371.000 lei, iar al garanţiei de bună execuţie este de 10% din valoarea contractului fără TVA. Firmele participante trebuie să facă dovada unei cifre de afaceri medii pe ultimii trei ani (2013, 2014 şi 2015), cel puţin egală cu 37,16 milioane lei.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 31 martie, iar pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 3 aprilie. Data limită de evaluare a ofertelor este 29 decembrie 2017.

În luna ianuarie a acestui an, primăria Sectorului 3 a mai lansat o licitaţie pentru achiziţia de mobilier urban cu o valoare estimată la 931,6 milioane de lei (206,1 milioane de euro), cu TVA, pentru un acord cadru pe patru ani. Licitaţia a fost ulterior anulată.

În 2016, modul discreţionar de cheltuire a banului public în sectorul păstorit de Robert Negoiță a fost constatat de Curtea de Conturi. Edilul a cheltuit 4,5 milioane de lei pentru arbori care s-au uscat sau au fost furați, paguba neputând fi recuperată, deoarece contractele nu prevedeau vreo garanție din partea furnizorului.

Auditul a mai relevat faptul că Primăria a plătit aproape 2.500 de lei pentru un tei, deși cu doi ani înainte dăduse doar 20-30 de lei.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.