Protocol de colaborare semnat de primarii din Galați și Cahul, de Centenarul Unirii cu Basarabia

Cahul

Un protocol de cooperare între municipiile Galaţi şi Cahul din Republica Moldova a fost semnat marţi de primarii celor două localităţi, în prezenţa a zeci de consilieri locali români şi moldoveni.

Protocolul de colaborare a fost adoptat atât de Consiliul Local al municipiului Cahul, cât şi de Consiliul Local al municipiului Galaţi şi a fost iniţiat de grupul de consilieri locali PMP din oraş.

Municipiul Cahul mai are două protocoale de colaborare, cu municipiile Brăila şi Tecuci, semnate anul trecut. Protocolul se referă la colaborări între cele două municipii în diverse domenii: economic, social, cultural, educativ.

De altfel, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a vorbit despre intenţia celor două administraţii de a accesa în acest an fonduri europene pentru dezvoltarea unui proiect transfrontalier în domeniul sănătăţii, fiind vorba despre modernizarea maternităţilor din ambele oraşe.

„Deschidem astăzi uşa unor viitoare colaborări economice, culturale, dar şi în alte domenii de activitate. Urmează să mergem împreună pe accesarea de fonduri transfrontaliere pentru ca ambele municipalităţi să beneficieze de investiţii ce pot fi atrase pe partea de maternitate, este primul proiect pentru care ne vom zbate împreună. Facem un pas mare după 100 de ani de la un mare moment, două municipalităţi înfrăţite deja fac un pas spre o colaborare frumoasă şi normală”, a spus Pucheanu.

Primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiş, şi-a exprimat speranţa unei colaborări eficiente pentru ambele administraţii de pe malurile Prutului. „Salut întreaga asistenţă la acest eveniment important pentru neamul nostru. Astăzi, 27 martie, semnăm un acord, un act aprobat de 27 de consilieri de la Cahul şi 27 de consilieri din Galaţi. Este important ca acest acord şi obiectivele stabilite să nu fie doar un simplu act. Ne propunem obiective ambiţioase astfel încât cooperarea noastră să fie amplificată pe toate dimensiunile. Dacă este susţinerea politică a ambelor localităţi, dar şi la nivel de stat, avem toate instrumentele şi resursele pentru a realiza proiecte concrete pentru comunităţile noastre”, a afirmat Dandiş.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.