Proprietara magazinului care a vândut Primăriei Bistrița cele șase veverițe, amendată de Garda de Mediu

Proprietara magazinului de tip pet shop care a vândut Primăriei Bistrița cele șase veverițe închise în voliera amplasată în parcul municipal a fost amendată de Garda de Mediu cu suma de 5.000 de lei, pentru că nu a putut prezenta documentele de proveniență.

„S-a mers pe fir. S-a găsit firma aceasta, de fapt o PFA, care a vândut conform actelor șase veverițe către Primărie. Din discuțiile cu firma respectivă, ei ziceau că le-au luat de la cineva de pe internet, din Oradea, și nu au mai reușit să dea de el. Chestia e că nu aveau acte de proveniență, aveau un soi de borderou, și, în condițiile acestea, pentru că au fost achiziționate și comercializate fără acte de reglementare, s-a aplicat sancțiunea de 5.000 de lei”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, Grațian Morariu.

Potrivit lui Morariu, cea care deține magazinul cu pricina s-a plâns că amenda ar fi prea mare, dar în cele din urmă a ales să o achite, profitând de reducerea cu 50% a valorii sancțiunii în termen de 48 ore. Astfel, ea a plătit o amendă de 2.500 de lei, care aproape i-a anulat profitul în urma tranzacției făcute cu Primăria, având în vedere că suma totală încasată pentru cele șase veverițe a fost de 2.700 de lei.

Reprezentantul Gărzii de Mediu spune că femeia „a avut noroc”, deoarece a fost încadrată la sancțiuni acordate persoanelor fizice, în caz contrar amenda minimă pentru persoanele juridice plecând de la 30.000 de lei.

La rândul ei, Primăria Bistrița riscă o amendă de 50.000 de lei dacă, până la sfârșitul lunii septembrie, nu le va oferi celor șase veverițe un spațiu mai mare. Pentru cele șase veverițe și voliera metalică s-au plătit în total aproximativ 20.000 de lei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.