Prognoza meteo de Crăciun. Unde va fi anormal de cald pentru această perioadă și unde va ninge

Alertă meteo,
Alertă meteo,

Se anunţă temperaturi apropiate de normalul perioadei, cu precipitaţii slabe cantitativ şi vânt moderat, dar și ninsori abundente în unele zone, se arată în prognoza meteo de Crăciun de la ANM.

În Ajunul Crăciunului, sunt anunţate precipitaţii în majoritatea zonelor din ţară şi temperaturi care vor varia între -4 şi 10 grade Celsius. Vor fi semnalate precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare cu precădere în vest, nord şi centru, iar în restul teritoriului se vor înregistra ploi slab cantitativ şi intensificări ale vântului.

“Luni o să fie mai înnorat, o să avem precipitaţii în toate regiunile, chiar punctiform, mai însemnate cantitativ în vest, centru şi în nord. Dacă în zona montană va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, în Maramureş, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar în restul teritoriului vor fi mai ales ploi. În schimb, în noaptea de Ajun, precipitaţiile se vor diminua şi restrânge, vor mai fi precipitaţii mixte în sud şi sud-est sub formă de ninsoare în rest. Mâine (luni -n.r.) vântul se va intensifica la munte, unde aşteptăm rafale de 65-80 km/h, iar în zona înaltă chiar şi peste 90-100 km/h îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali. Din a doua parte a zilei, intensificări în jurul a 50-55km/h vor apărea şi în sud-estul, estul, centrul ţării. Mâine (luni-n.r.) maximele vor scădea în nord şi centru, se vor apropia de cele normale, iar în rest vor rămâne mai ridicate în general întrre 0 şi 10 grade“, a declarat pentru Mediafax Mihai Timu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Prognoza meteo de Crăciun. Se restrâng precipitațiile

Faţă de prima zi a săptămânii, pe perioada Crăciunului se va înregistra o uşoară scădere a temperaturilor, precipitaţiile se vor restrânge, iar în partea de sud şi sud-est îşi va face apariţia soarele.

“Prima zi de Crăciun o să aducă o răcire a vremii, maxime apropiate de normal între -4 şi 4 grade la nivelul întregii ţări, în sud şi sud-est un cer variabil, doar în primele ore ale zilei pot să fie înnorări şi posibil izolat precipitaţii mixte, în rest un cer mai mult noros şi pe arii restrânse ninsori slabe în nord, nord-est şi centru inclusiv în zonele montane. Acelaşi tablou se menţine şi pentru a doua zi de Crăciun, în vest, centru, nord-est, nori persistenţi, precipitaţii sub formă de ninsoare, dar slabe cantitativ în schimb în partea de sud şi sud-est a ţării se mai vede şi soarele din când în când, iar maxime tot apropiate de nomalul perioadei în general între -3 şi 5 grade Celsius”, a precizat Mihai Timu, în prognoza meteo de Crăciun.

Turiştii care îşi vor petrece sărbătorile de Crăciun în staţiunile montane se vor bucura de un strat nou de zăpadă. În schimb, în Lunca Dunării, meteorologii anunţă temperaturi de până la 10 grade Celsius. „La munte doar mâine va mai ninge, apoi vor fi precipitaţii slabe. În prima şi a doua zi de Crăciun, cel puţin în zona de munte, va fi un decor de iarnă dacă nu şi în Transilvania şi Moldova unde mai avem un strat de zăpadă care nu se va topi. Mai cald o să fie în sud unde se arată soarele, 4-5-6 grade în prima şi a doua zi de Crăciun, mâine s-ar putea să fie chiar 9-10 grade în Lunca Dunării, iar în Transilvania, Maramureş, Moldova temperaturile vor fi uşor negative -3, -2 grade Celsius”, a mai spus Mihai Timu, în progonoza meteo de Crăciun.

Prognoza meteo de Crăciun pentru București

În Bucureşti, prima zi a săptămânii aduce precipitaţii slab cantitativ sub formă de ploaie care vor înceta pe parcursul zilelor de Crăciun pentru a lăsa loc unui cer variabil.

Luni în Capitală va ploua şi o să fie simţit un vânt moderat, vor fi temperaturi de 5,6 grade Celsius iar în prima şi a doua zi de Crăciun un cer variabil, înnorări trecătoare, se vede soarele şi maxime normale, 3-4-5 grade Celsius”, informează ANM în prognoza meteo de Crăciun.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.