Se reia apelul în procesul lui Sebastian Ghiță, pentru mita dată fostului primar al Ploieștiului

Sebastian Ghiţă nu mai candidează Victorie pentru Ghiță procesul lui Sebastian Ghiță Sebastian Ghiţă a primit azil politic în Serbia Asesoft

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis luni că se reia apelul în procesul lui Sebastian Ghiță, în dosarul în care mogulul fugar e acuzat că l-a mituit pe fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.

Martorii vor fi reaudiaţi, iar probele readministrate.

Decizia magistraţilor vine după hotărârea Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stipulat că dosarele intrate la sfârşitul anului 2018 pe rolul completurilor de cinci judecători în care nu au fost administrate probe rămân la completurile trase la sorti în decembrie 2018 şi nu vor fi repartizate celor alcătuite în ianuarie 2019.

Atât procurorii din dosarul lui Sebastian Ghiţă, cât şi apărătorii omului de afaceri au constatat legalitatea completului, dar au cerut readministrarea probelor şi reaudierea martorilor din apel, solicitare aprobată de instanţă.

Cum va continua procesul lui Sebastian Ghiță

Astfel, primii patru martori în procesul lui Sebastian Ghiță vor fi audiaţi pe 4 martie, următorii martori pe 1 aprilie, iar ultimii patru martori, printre care se numără şi fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, trebuie să se prezinte în faţa judecătorilor pe 13 mai.

În 25 septembrie 2017, magistraţii instanţei supreme l-au achitat pe fostul deputat Sebastian Ghiţă pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani, dar şi pe fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă, iar procurorii au făcut apel.

Procurorii au susţinut că Sebastian Ghiţă i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, pentru ca acesta din urmă să finanţeze o asociaţie sportivă susţinută de Ghiţă, pentru a disimula provenienţa casei cei doi semnând un contract fictiv.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.