Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, şi-a pierdut cartea de identitate chiar în ziua votului

Fără penali în funcții publice

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă (PNL), şi-a pierdut cartea de identitate chiar în ziua scrutinului şi a fost nevoit să-şi amâne momentul votului pentru a primi un nou document.

Inţial primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, trebuia să voteze la ora 13,30 la secţia 103 din cadrul şcolii de pe strada Posada numărul 19 din cartierul Aradul Nou, dar a anunţat apoi că momentul votării s-a amânat şi va fi anunţat din timp.

„Ca orice om, nu mi-am găsit buletinul şi trebuie să mi-l refac pentru ziua de astăzi. Dar eu cred că se întâmplă oricărui cetăţean astfel de lucruri, este o normalitate, foarte bine că ghişeele (de la Evidenţa Populaţiei – n.r.) sunt deschise, o să apuc la ora 15.00 să-mi exercit dreptul de vot. Ultima dată am umblat cu cartea de identitate când am avut o deplasare în străinătate în urmă cu câteva săptămâni bune”, a declarat pentru Mediafax primarul Gheorghe Falcă, în timp ce aştepta să primească noua carte de identitate.

Deplasarea în străinătate a avut loc după depunerea candiaturii, când Gheorghe Falcă a avut cartea de identitate. În cursa pentru funcţia de primar al municipiului Arad sunt 10 candidaţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.