Primarul din Târgu Mureş, urmărit penal într-un dosar privind finanţarea unor cluburi sportive

Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, a fost audiat, joi, la DNA, în calitate de suspect, într-un dosar privind finanţarea unor cluburi sportive din bugetul local, informează Mediafax.

Dorin Florea
Dorin Florea

DNA a anunţat că a fost începută urmărirea penală împotriva edilului şi a altor persoane. Dorin Florea a declarat, joi, pentru Mediafax că i s-au cerut lămuriri în urma unei reclamaţii depuse la DNA de un fost viceprimar al municipiului Târgu Mureş.

“Am fost invitat la DNA Târgu Mureş, în calitate de suspect am înţeles, şi tot Consiliul Local şi directori din Primărie, pentru a da lămuriri asupra unei hotărâri a CL, în urma unei reclamaţii a unei foste viceprimăriţe. Această reclamaţie trebuie verificată. Este vorba despre o HCL privind finanţarea sportului în oraş. S-au verificat documentele, sper că am fost destul de clar. Am supărarea că această reclamaţie atrage o suspiciune şi o pată de murdărie asupra oraşului şi îi rog pe cetăţeni să aibă încredere în hotărârea luată. Finanţarea cluburilor sportive a fost legală, iar hotărârile adoptate au la bază legalitatea”, a spus Florea.

DNA a dispus urmărirea penale faţă de primarul Dorin Florea şi faţă de directorul economic din cadrul Primăriei Kiss Imola, ambii pentru abuz în serviciu, faţă de juristul şi secretarul Primăriei, Virgil Măceşanu, respectiv Maria Cioban, şi faţă de 19 consilieri locali, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.