Primarul Decebal Făgădău: Constanța, primul oraș din lume care va lucra direct cu Banca Mondială

Pro România
Decebal Făgădău

Primarul Decebal Făgădău a anunţat că municipiul Constanţa este primul oraş din lume care va lucra direct cu Banca Mondială, pentru că de regulă această instituţie acordă asistenţă ţărilor.

Consilierii locali au aprobat în cadrul şedinţei de vineri încheierea acordului de asistenţă tehnică dintre municipiul Constanţa şi Banca Mondială. Primarul Decebal Făgădău a spus că oraşul Constanţa este primul din lume care va lucra direct cu Banca Mondială.

“După cum bine ştiţi, Banca Mondială acordă asistenţă statelor, ţărilor, prin acordul cu guvernele. Municipiul Constanţa va fi, după ştiinţa mea, primul oraş din lume care va lucra direct cu Banca Mondială”, a afirmat Decebal Făgădău.

El a spus, la finalul şedinţei Consiliului Local, că este important ca municipiul Constanţa să se prezinte cu nişte cifre auditate de o instituţie precum Banca Mondială. “Atâta vreme cât toate rapoartele, toate studiile şi proiectele se raportează la indicatori elaboraţi de Banca Mondială, cred că era important ca municipiul Constanţa să se prezinte cu nişte cifre şi cu nişte date auditate sau născute de către o instituţie atât de serioasă cum este Banca Mondială. De exemplu, dacă eu v-aş spune care este gradul de îndatorare al oraşului sau care este rata de şomaj sau care este potenţialul de absorţie sau care este discrepanţa între mediul de formare şi piaţa muncii, orice date v-aş da eu, le-aţi îmbrăca în subiectivismul apartenenţei politice, asta zice primarul, vrea să scoată doar aspectele bune în evidenţă”, a spus edilul.

El a menţionat că în urma acestui acord se aşteaptă ca “apetitul investiţional” către Constanţa să crească. “În momentul în care Banca Mondială, cu rigorile şi cu procedurile interne, elaborează un studiu, acel studiu devine referenţial pentru tot ceea ce înseamnă planificare şi dezvoltare. Mă aştept ca după această colaborare cu Banca Mondială, apetitul investiţional către Constanţa să crească”, a precizat Decebal Făgădău.

În cadrul acestui acord, municipiul Constanţa va beneficia de asistenţă tehnică şi expertiză de specialitate oferită de specialiştii internaţionali ai Băncii Mondiale, experţi în domeniul dezvoltării urbane. Durata acordului este de 36 de luni, iar valoarea, de 900.000 de euro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.