Primărița din Vărădia de Mureș, acuzată de excavări ilegale pentru a vinde balast la negru

Vărădia de Mureș
My beautiful picture

Primăriţa din comuna arădeană Vărădia de Mureș, Crina Melania Miculiţ, este acuzată că a dispus excavări ilegale, inclusiv noaptea sau în zile libere, pentru a vinde apoi la negru balastul rezultat.

Instituţii precum Garda de Mediu Arad, Inspectoratul Judeţean în Construcţii, Consiliul Judeţean Arad sau Administraţia Bazinală Mureş – Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad au fost sesizate cu privire la presupuse excavări ilegale făcute la Vărădia de Mureş, care ar fi fost comandate chiar de către primar, Crina Melania Miculiţ (PSD).

Potrivit unor documente obţinute de News.ro, una dintre sesizări a fost depusă recent la Garda de Mediu de către SC Geomin SRL Timişoara, firmă care deţine autorizaţie pentru exploatarea diabazelor prin Cariera “Valea Podului” din Vărădia de Mureş. În document se arată că în localitatea Juliţa, comuna Vărădia de Mureş, “în perioada iulie-octombrie 2017 s-au desfăşurat lucrări de amenajare a unui iaz piscicol, cu ajutorul angajaţilor şi utilajelor Primăriei comunei Vărădia de Mureş, fără autorizaţie”.

Firma arată că din 31 ianuarie 2014 Primăria nu are un compartiment de urbanism şi nici vreun funcţionar cu astfel de atribuţii, motiv pentru care amenajarea pescăriei ar fi ilegală, iar “primarul este complice la această ilegalitate deoarece a furnizat serviciile de excavare”. Autorizarea lucrărilor nu a fost solicitată nici Consiliului Judeţean, cum ar fi fost necesar. “Mai mult decât atât, cetăţenii care locuiesc în aval de acest iaz piscicol se plâng că pârâul care curge pe Valea Juliţei este captat cu pompe pentru alimentarea iazului piscicol”, se mai arată în sesizare.

Contactată de News.ro, primăriţa Crina Melania Miculiţ a negat că ar vinde balast şi spune că agregatele au fost folosite la lucrări în comună. Referitor la cercetările efectuate de instituţiile sesizate, primarul comunei susţine că este atacat politic de consilierul local Viorel Rus (ALDE), iar firma care a depus reclamaţii la autorităţi “se răzbună” pentru că activitatea carierei de piatră este blocată în urma unor demersuri ale Primăriei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.