Primăria Iași a dat 60.000 de sarmale pentru credincioși, de Sfânta Parascheva. Inspecție a lui Mihai Chirica

referendum pentru unirea cu Republica Moldova

Peste 60.000 de sarmale au fost împărţite sâmbătă credincioșilor, de Primăria Iași, după Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană. În fața sarmalelor au pălit și cele sfinte, din moment ce pelerinii s-au așezat la coadă cu o oră înainte de finalul slujbei, pentru a prinde o porţie de mâncare.

La eveniment a fost prezent şi primarul municipiului Iaşi Mihai Chirica, care a inspectat oalele cu sarmale înainte ca mâncarea să le fie împărţită celor care aşteptau la rând.

Reprezentanţii Primăriei Iaşi au împărâit, sâmbătă, peste 60.000 de sarmale credincioşilor care au participat la slujba de la catedrala Mitropolitană. Pe lângă sarmale, oamenii au fost serviţi cu un corn şi un pahar cu vin.

Mâncarea a fost pregătită de bucătăresele Direcţiei de Asistenţă Comunitară (DAC), instituţie aflată în subordinea Primăriei, iar primarul Mihai Chirica a inspectat oalele, înainte ca mâncarea să le fie servită oamenilor. ”Continuăm tradiţia de a răsplăti efortul pelerinilor care au venit la Iaşi la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Am reuşit să pregătim şi în acest an masa tradiţională. Au făcut chetă colegii noştri din Primărie şi sperăm ca bucatele să fie bine primite“, a declarat primarul Iaşiului Mihai Chirica.

Totodată, mai multe restaurante ieşene au fost implicate în acest eveniment. Zeci de poliţişti locali au fost mobilizaţi în zona unde s-a servit mâncarea. Accesul în curtea DAC Iaşi a fost permis în grupuri de câteva zeci de persoane, pentru a se evita îmbulzeala. Oamenii au început să se aşeze la rând cu peste o oră înainte de începerea evenimentului.

Masa Pelerinilor are loc în fiecare an la Iaşi, pe 14 octombrie, după Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană, zeci de mii de sarmale fiind împărţite credincioşilor care participă la slujbă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.