Primăria Focșani cercetează acuzațiile de agresiune sexuală și sechestru de la Căminul de Bătrâni

agresiune sexuală

Acuzaţiile de agresiune sexuală şi sechestru de persoane de la Căminul de Bătrâni Focşani sunt cercetate de Corpul de Control al primarului, a anunțat Primăria Focşani.

„Deşi sunt în concediu, am luat la cunoştinţă cu surprindere şi tristeţe de presupusele evenimente ce ar fi avut loc la Căminul de bătrâni. Tocmai de aceea, am dispus de urgenţă o anchetă din partea Corpului de Control pentru verificarea celor întâmplate. (…) Ţin să menţionez că nu susţin şi mă dezic de astfel de fapte, care nu au ce căuta în nicio instituţie, fie ea publică sau privată”, se arată în comunicatul de presă semnat de primarul Cristi Valentin Misăilă.

În cursul zilei de miercuri, în mediul online, a apărut o filmare în care o angajată a Căminului de Bătrâni Focşani îl acuza pe directorul căminului că ar fi sechestrat-o şi ar fi agresat-o sexual în biroul său, timp de mai multe ore

Primarul susţine că, în cazul în care acuzaţiile se vor dovedi fondate, va cere demisia celor vinovaţi. „Dacă toate acestea se vor dovedi a fi adevărate, precizez încă de pe acum că voi cere în mod public demisia celor vinovaţi. Totodată, până la finalizarea anchetei interne, solicit tuturor celor implicaţi să se abţină de la alte comentarii sau declaraţii publice, care sunt de natură să păteze în mod nemeritat imaginea instituţiei. Iar dacă la final verificările vor arăta că există persoane care se fac vinovate de fapte penale, personal voi solicita organelor de anchetă să preia cazul astfel încât persoanele în cauză să suporte rigorile legii”, mai spune primarul Misăilă.

LĂSAȚI UN MESAJ


*