Premierul Sorin Grindeanu face apel la primari și șefi de CJ să preia în administrare tabere școlare

Premierul Sorin Grindeanu a declarat vineri, la Timișoara, că toate primăriile sau consiliile județene care au avut tabere școlare în administrare, dar acum sunt la Ministerul Tineretului și Sportului, dar și le doresc înapoi, să le solicite, cu condiția să le și revitalizeze ulterior.

”Am cerut Ministerului Tineretului și Sportului ca toate taberele din județul Timiș, dar nu doar din județul Timiș, ci toți cei care solicită ca aceste tabere să revină către administrațiile publice locale sau județene să facă urgent acest lucru. Este valabil pentru toată țara”, a spus Grindeanu.

Din șase tabere școlare care existau în Timiș, doar două mai sunt funcționale, pentru că nu s-a mai investit în ele, iar premierul Grindeanu a precizat că e la curent cu această situație de când era președinte al Consiliului Județean. Administrația timișeană le-a cerut înapoi de ani de zile, pentru a le repara și reintroduce în circuitul școlar în vacanțe.

”La fel s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni și la Tulcea, unde o anumită instituție centrală se ținea cu dinții de un anumit obiectiv, fără să facă nimic din acest punct de vedere. La fel și la tabere, sunt ani de zile în care nu s-a investit nimic, nu s-a făcut nimic. Exemple sunt foarte multe, și în județul Timiș. În momentul în care le transferăm la autoritățile locale, județene și dânșii se angajează că vor revitaliza aceste locații, cred că este un lucru bun”, a mai spus premierul Sorin Grindeanu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.